Antena Căutare

Schimb de replici dur la „X Factor”! Horia Brenciu: „Eu am vrut să îţi dau un sfat, iar tu mă cerţi?”

Cele zece zile de audiţii cu juriul „X Factor”, super show difuzat în fiecare vineri, de la 20:30, la Antena 1, au adus în faţa divei Delia, a showmanului Brenciu şi a rockstarului Bănică sute de concurenţi dornici să demonstreze că sunt purtători de factor x

Cele zece zile de audiţii cu juriul „X Factor”, super show difuzat în fiecare vineri, de la 20:30, la Antena 1, au adus în faţa divei Delia, a showmanului Brenciu şi a rockstarului Bănică sute de concurenţi dornici să demonstreze că sunt purtători de factor x.

Călătoria prin ţară a caravanei X Factor a fost presărată cu numeroase momente haioase, cu situaţii deosebite şi cu poveşti de viaţă senzaţionale. Echipa a întâlnit oameni cu totul şi cu totul speciali, care au crezut în visul lor, oameni talentaţi, curajoşi, care au venit să demonstreze că au muzica în sânge. La fiecare oprire a caravanei, distracţia a fost la cote maxime, însă audiţiile au adus şi clipe de emoţie sau momente mai tensionate.

Un astfel de moment a fost şi în timpul reprezentaţiei lui Cosmin Gabor, un tânăr de 29 de ani, din Cluj, care a reuşit să îl supere pe Horia Brenciu. Cosmin a ales o melodie a Mihaelei Runceanu, dar pe care a interpretat-o într-o manieră nu tocmai pe placul juraţilor. Showmanul Brenciu a vrut să îi dea un sfat, însă concurentul nici nu a vrut să audă de aşa ceva.

L-a întrerupt de nenumărate ori pe juratul „X Factor” şi nu a vrut să accepte nicio remarcă. „Eu am vrut să îţi dau un sfat, iar tu mă cerţi? Dacă te încăpăţânezi să crezi că eşti cel mai talentat om de pe pământ, n-o să se întâmple asta”, i-a mai spus juratul „X Factor”. Cum a reacţionat Cosmin, rămâne de văzut în această seară, de la 20:30, în cel mai nou episod „X Factor”, la Antena 1.

Articolul continuă după reclamă
Oprește-te din ceea ce faci! Trebuie să-l asculți pe Andrea Faustini, concurentul care o aduce pe Cheryl Cole în pragul ... Nimic nu stă în calea pasiunii pentru muzică! A mers şapte ore pe bicicletă ca să participe la „X Factor”...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mesajul transmis de George Radu după ce a câștigat X Factor, sezonul 11. Ce a publicat în mediul online: „Un moment simplu...”
Mesajul transmis de George Radu după ce a câștigat X Factor, sezonul 11. Ce a publicat în mediul online: „Un...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Bogdan Mihai l-a convins pe mentorul său că locul lui e în Finala X Factor. Cum a reacționat când Ștefan Bănică i-a rostit numele
Bogdan Mihai l-a convins pe mentorul său că locul lui e în Finala X Factor. Cum a reacționat când Ștefan...
Mario Cimarro și modelul Bronislava Gregušová s-au despărțit. Cei doi au un copil împreună
Mario Cimarro și modelul Bronislava Gregušová s-au despărțit. Cei doi au un copil împreună Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am leșinat!”
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am... AntenaSport
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce hotărâre a luat Prima Doamnă a Franței
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce... Elle
Jador, oprit de poliție în trafic și testat antidrog! Ce a declarat artistul: ”Dacă v-ați îndoit de mine...” | VIDEO
Jador, oprit de poliție în trafic și testat antidrog! Ce a declarat artistul: ”Dacă v-ați îndoit de... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Paradisul pierdut al Ungariei: Țara, renumită cândva pentru râurile și lacurile sale spectaculoase, devine o regiune semideșertică
Paradisul pierdut al Ungariei: Țara, renumită cândva pentru râurile și lacurile sale spectaculoase, devine o... Antena3.ro
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Pîslaru a cheltuit într-un singur an, pe deplasări externe, cât miniștrii de dinaintea lui în patru an
Pîslaru a cheltuit într-un singur an, pe deplasări externe, cât miniștrii de dinaintea lui în patru an Jurnalul
Cum trebuie să gătești ouăle pentru un aport maxim de proteine și ca să nu îngrașe
Cum trebuie să gătești ouăle pentru un aport maxim de proteine și ca să nu îngrașe Kudika
Ce să pui în portofel în august ca să nu rămâi fără bani. Tradiția veche pe care mulți români o respectă și astăzi
Ce să pui în portofel în august ca să nu rămâi fără bani. Tradiția veche pe care mulți români o respectă... Redactia.ro
Mire lăsat la sol de compania aeriană, după suprarezervarea zborului. Soţia a plecat singură în luna de miere
Mire lăsat la sol de compania aeriană, după suprarezervarea zborului. Soţia a plecat singură în luna de miere Observator
Cauze ascunse ale oboselii cronice în rândul persoanelor cu joburi sedentare la birou
Cauze ascunse ale oboselii cronice în rândul persoanelor cu joburi sedentare la birou MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Dezvoltarea intuiției la copii: Cum să-ți înveți copilul să își asculte intuiția și să ia decizii bune
Dezvoltarea intuiției la copii: Cum să-ți înveți copilul să își asculte intuiția și să ia decizii bune DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x