Antena Căutare

Seară plină de lacrimi și emoții! Cei mai neșteptați concurenți, în cea de-a patra ediție ”X Factor”

Delia, Horia Brenciu, Ștefan Bănică jr și Carla`s Dreams au avut parte de o seară plină de emoții și de cei mai neașteptați concurenți în cea de-a patra ediție a emisiunii ”X Factor”.

Delia, Horia Brenciu, Ștefan Bănică jr și Carla`s Dreams au avut parte de o seară plină de emoții și de cei mai neașteptați concurenți în cea de-a patra ediție a emisiunii X Factor”.

La vârsta de 23 de ani, George Hențu a decis să renunțe la Conservator tocmai pentru că nu îi permitea să cânte pe cât de mult și-ar fi dorit, ci îi umplea timpul cu multă teorie. ”Iubesc să fac muzică, să compun, să cânt și am trecut prin iad cu toată lumea care mi-a spus altceva. Timp de patru ani am muncit zi de zi, iar când am intrat la Conservator, tatăl meu îmi spunea că sunt afon și că nu o să reușesc nimic”, își amintește cu tristețe George, care duce o luptă continuă cu cei care stau în calea îndeplinirii visului său. ”Eu cred că pentru o carieră în muzică trebuie să renunți la tot. Muzica m-a salvat atunci când nimeni nu a crezut în mine și consider că sunt un om talentat, iubesc să fac muzică, să scriu versuri și da, sunt gay!”, și-a încheiat pledoaria George.

Acesta a reușit să îi convingă pe Delia și pe Ștefan Bănică jr, însă din partea celorlalți doi jurați a primit, de această dată, doar încurajarea de a continua să cânte. ”Ai dreptate cu faptul că ne-am deprins cu faptul că cei care visează sunt pedepsiți și, alături de ei, și cei care nu le seamănă. Și vreau să știi că răspunsul meu nu este o pedeapsă, el este rezultatul unei siguranțe că vei rămâne pe scenă și că vei reuși în muzică, și răspunsul meu este NU”, a spus Carla’s Dreams.

Lexie Shine și Mihai Popa, cunoștințe mai vechi ale lui Răzvan și Dani, nu au avut o seară foarte bună în competiție. Lexie, cunoscută pentru melodia sa ”Margarita”, cântă de aproape 8 ani și a fost invitată la ”Neața”, dar faptul că îi cunoștea pe cei doi prezentatori nu a ajutat-o să fie mai relaxată. Din păcate, nici ea, nici amicul său Mihai, cel care a compus piesa ”Margarita”, nu au reușit să obțină vreun vot din partea celor patru jurați.

Articolul continuă după reclamă

Geanina Cătălina Mîndrescu a reușit însă să treacă în etapa următoare după ce a smuls cu lejeritate toate voturile juraților, spre ușurarea sa, mai ales că aceasta era confirmarea de care avea nevoie pentru a ști că este pe drumul cel bun. ”Îmi doresc mult să fac muzică, dar părinții mei mi-au spus mereu că e o meserie dificilă, că trebuie mereu să faci față comentariilor celor din jur. Am venit aici să descopăr dacă am ce trebuie pentru ceea ce vreau să fac”, a mărturisit Geanina.

La doar 14 ani, Antonio Pican, un puști din Moreni, a luat 4 de DA și a reușit să stârnească nostalgii în rândul juraților ”X Factor”, cu precădere lui Ștefan Bănică jr. Antonio Pican, care e pasionat de vlogging, s-a luat mai întâi la întrecere cu Horia Brenciu, artistul fiind și el interesat de acest domeniu. Încrezător în forțele lui, Antonio a continuat discuția degajat, însă starea i s-a schimbat în scurt timp. La finalul reprezentației, Antonio a cântat ultimele versuri printre lacrimi din cauza emoțiilor, deși melodia era una foarte veselă. Înduioșat, Ștefan Bănică jr nu s-a putut abține să nu facă o remarcă personală. ”Mă uitam la tine și mă gândeam la fiu-miu, măi, băiatule!”, a declarat juratul ”X Factor”.

La fel de fericită a ieșit de pe scenă și Cleopatra Vasile, care a fost nevoită să aștepte vârsta majoratului pentru a veni la ”X Factor”, pentru că părinții ei nu au fost de acord până acum ca ea să urce pe scenă.

Eu sunt țigancă, prefer să folosesc cuvântul acesta... Tatăl meu este lăutar, asta a făcut mereu, din asta ne-a crescut pe toți 11, iar toți frații mei cântă. Mama nu își dorește ca eu să fac muzică, ea ar vrea să cânt doar la adunare, așa că am așteptat să fac 18 ani”, a povestit Cleopatra care a venit extrem de emoționată la audiții.

Pentru a-și îndeplini visul de o viață, tânăra de 18 ani din Ploiești, provine dintr-o familie numeroasă în care muzica reprezintă o tradiție, dar a fost nevoită să țină piept părerilor din jurul său și să lucreze individual, pentru a se perfecționa. ”Părinții mei nu se bucură că sunt la <X Factor>, dar am muncit foarte mult ca eu să ajung aici. Talentul meu e nativ, dar am studiat singură acasă”, a dezvăluit tânăra de 18 ani.

Înconjurată de membri familiei care trăiesc din concertele susținute la petrecere, Cleopatra se simte atrasă mai degrabă de alte stiluri, o alegere care i-a dat bătăi de cap. ”Tatăl meu a încercat să mă îndrume către muzică lăutărească, dar muzica internațională este mai aproape de sufletul meu”, a explicat Cleopatra în fața juraților.

Reprezentația sa i-a entuziasmat însă pe toți cei patru jurați, care au decis să o trimită în etapa următoare. ”Un lucru e clar: tu nu ești de scăpat!”, a încheiat Horia Brenciu.

O surpriză atât pentru jurați, cât și pentru tatăl său, a fost prezența la audițiile ”X Factor” a Adei Palade, fiica celebrului actor Cornel Palade.

Ada, în vârstă de 28 de ani, este deja actriță și cântă într-o trupă, așa că este învățată cu scena. Nu a reușit însă să se obișnuiască nici până acum cu emoțiile pe care le are atunci când știe că tatăl său este printre spectatori.

Tocmai de aceea, Ada și mama sa i-au spus actorului că pleacă împreună la cumpărături, iar acesta nici nu avea cum să bănuiască ce urma să se întâmple. ” Nu știe că am venit la X Factor, o să vadă la televizor. L-am lăsat acasă pentru că avem o legătură foarte puternică noi doi, aș fi fost tensionată dacă aș fi știut că este în sală”, a povestit Ada în fața celor patru jurați.

Ca și alți artiști ai căror părinți au dovedit în lumea artistică, Ada simte nevoia să reușească datorită calităților sale și nu ca urmare a numelui pe care îl poartă. ”Am așteptări mari de la mine, așa cum lumea îl cunoaște pe tata și știe ce fel de om este, aș vrea să mă cunoască și pe mine”, a mărturisit fiica lui Cornel Palade.

Admirator al ”cuplului” Țociu-Palade, Ștefan Bănică jr a vrut să știe dacă prietenul tatălui său a încurajat-o pe Ada să urmeze o carieră în muzică. Răspunsul Adei l-a uimit însă: ”M-a ascultat, a zis că ar fi bine să nu mai cânt”, a glumit Ada, în timp ce jurații au asigurat-o că ar trebui să meargă mai departe. ”Acum înțeleg de ce te-au ținut atâta vreme departe”, a mărturisit Horia Brenciu.

O surpriză la fel de frumoasă a fost Salvatore Pierluca, un tânăr de 23 de ani din Italia, care a ajuns în România datorită unui bănuț descoperit din întâmplare la începutul anului. Și când povestește cum a ajuns de la barista în Italia, la concurent la un show de muzică în țara noastră, Pierluca lasă impresia că nimic nu ar fi mai normal pe lume.

”Prin luna februarie, eram în Italia într-un tren când mi-am dat seama că mă incomodează ceva în buzunar. Am băgat mâna și am găsit un bănuț care nu semăna cu nimic din ce mai văzusem până atunci, așa că mi-am mai întrebat prietenii dacă știe cineva de unde ar putea fi. Unul dintre ei l-a recunoscut și mi-a zis că este o monedă de 10 bani din România. Habar nu am cum au ajuns la mine, mai ales că eu nu mai fusesem până atunci în această țară, dar povestindu-le apropiaților mei mi-au zis că trebuie să fie un semn și că poate ar trebui să merg să vizitez România”, își amintește Salvatore Pierluca.

Și cum semnele l-au îndrumat până aici, italianul îndrăznește să viseze chiar și mai departe. ”Cred că a fost destinul care m-a adus aici. Pentru mine, <X Factor> e o provocare, o ocazie care m-ar putea ajuta să îmi găsesc adevărata meserie, așa că aș vrea să ajung până în finală”, a povestit tânărul, care deocamdată a obținut cele patru voturi care să îl ducă în etapa următoare.

Pentru Ioana Teodora Savu, primii 15 ani de viață au reprezentat o continuă luptă, iar duce una pentru sufletul ei și vrea să își îndeplinească visul de a câștiga ”X Factor”.

Firavă, brunetă și cu o privire caldă, Ioana Teodora Savu povestește cu un ton resemnat despre încercările prin care a trecut până acum. ”Am o dublă scolioză, am încercat să mă tratez în România, dar... medicii și-au bătut joc. Mi s-a agravat starea, iar de la 20 de grade curbură, am ajuns la 42 de grade. Eram în ultimul stadiu, iar mama mea, disperată, a căutat pe internet o soluție și așa a găsit un medic în Germania. Merg acolo de 2-3 ori pe an ca să îmi facă un corset și să urmez o terapie”, rezumă Ioana anii de chin și tratamente.

Intervențiile eșuate au fost la un pas de o lăsa imobilizată, astfel că acum, corsetul pe care trebuie să îl poarte zi și noapte reprezintă un chin, dar și salvarea sa. ”Dacă nu începeam acolo tratamentul, probabil acum aș fi fost operată de câteva ori sau nu aș mai fi putut să merg. Corsetul are o formă mai ciudată, care mă ține în hipercorecție, așa că am avut nevoie și de o saltea specială, mai groasă. Trebuie să îl port tot timpul, doar că atunci când îl țin îmi este greu să cânt”, mărturisește adolescenta.

Greutățile prin care ea a trecut au învățat-o să lupte pentru tot ceea ce are, iar țelurile fixate de Ioana nu sunt deloc mici sau ușor de cucerit. ”Vreau să continui cu muzica, dar aș vrea să fiu și doctor. Problema mea de sănătate poate fi tratată doar în străinătate și mi-aș dori ca și copiii din România să poată beneficia de tratament acasă”, a explicat Ioana alegerile sale.

Iar dacă pentru admiterea la Medicină este încă prea tânără, Ioana a primit patru cele patru voturi ale juraților ca să poate trece în etapa următoare a ”X Factor”.

Venit din Bulgaria, unde este deja o vedetă, Georgi Simeonov a câștigat simpatia juraților și ocazia de a devenit cunoscut și în alte țări. ” În țara mea sunt cunoscut ca JJ, dar am venit la <X Factor> pentru că încerc să fac ceva mai mare decât Bulgaria. Pentru mine, muzica nu e o competiție, ea doar se întâmplă. Am avut multe concerte și interviuri în Bulgaria, dar scena <X Factor> este ceva nou pentru mine”, a povestit Georgi, care a trecut în etapa următoare cu toate voturile juraților în buzunar.

Nu același lucru s-a întâmplat în cazul gemenelor Julia și Joanna, care formează trupa JJ Twins. Cele două românce născute în Cluj Napoca și stabilite în Barcelona, Spania, au făcut cinci încercări pentru a convinge cei patru jurați, dar în cele din urmă au obținut doar două voturi pozitive, din partea Deliei și a lui Ștefan Bănică jr, ceea ce nu le-a asigurat și un loc în etapa.

Spectacolul continuă vinerea viitoare, de la ora 21.15, pe Antena 1, când o ţară întreagă va căuta factorul X alături de Delia, Carla’s Dreams, Horia Brenciu şi Ştefan Bănică, având ocazia să decidă alături de aceştia cine merită sau nu să ajungă pe marile scene ale lumii, încă din etapa audiţiilor.

Povești și personaje captivante se vor perinda şi în acest an prin fața telespectatorilor, talente care merită să fie arătate, momente care vor surprinde sau vor emoționa, toate vor da multă culoare spectacolului de la “X Factor”, în cel mai nou sezon al super show-ului de la Antena 1.

L-au zăpăcit de tot, dar tot a reușit să cânte. Bulgarul venit să cucerească X Factor România a învățat cuvinte noi: cio... Juratul X Factor, Horia Brenciu, lansează melodia „De ziua ta”...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

NBA Christmas Vezi acum
Video recomandate
Hello Chef sezonul 8, 21 decembrie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul lui Fuego
Hello Chef sezonul 8, 21 decembrie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul lui Fuego Sambata, 21.12.2024, 14:53
Citește și
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x