Antena Căutare

Telespectatori decid în această seară finaliștii ”X Factor”

Telespectatorii își pot vota concurenții preferați, începând de vineri și până în această seară, la ora 20:00, când începe cea de-a doua gală live ”X Factor” din acest sezon. Doi dintre cei nouă tineri artiști vor părăsi concursul la începutul galei, iar până la finalul serii telespectatorii vor putea decide cine va ajunge în finala de pe 22 decembrie.

După emoțiile primei gale din acest sezon, Teodora Sava, Jeremy Ragsdale, Anton Banaghan și Flashback au fost salvați de jurații lor. În acest timp, Francesca Nicolescu, Alina Mocanu, Ad Libitum, Pierluca Salvatore și Katerina Biehu au intrat la votul publicului. Telespectatorii își pot susține preferatul trimițând SMS cu numele acestuia la numărul de telefon 1313 până duminică, 17 decembrie, la ora 20.00, la începutul celei de-a doua gale live.

Primii trei concurenți clasati în ordinea voturilor publicului vor fi salvați și se vor califica pentru a performa în cea de-a doua gală live din această seară. Astfel, cei șapte concurenți rămași vor interpreta câte o melodie, timp în care telespectatorii au două minute la dispoziție să voteze pentru fiecare dintre aceștia.

După interpretarea susținută, pe rând, de către toți semifinaliștii, publicul telespectator va putea vota interpretarea concurenților într-un interval suplimentar de douăzeci de minute. La finalul votului comun, ultimul clasat va fi eliminat.

Articolul continuă după reclamă

Cei șase concurenți rămași în competiție vor intrepreta fiecare câte o nouă melodie înainte de a trece din nou printr-un vot individual de două minute, urmat de un vot comun de 20 de minute. Astfel, la finalul serii, ultimii doi concurenți clasați vor fi eliminați și doar patru vor intra în MAREA FINALĂ de pe 22 decembrie, de la ora 20:00, la Antena 1.

Tot în această seară, jurații Horia Brenciu și Carla’s Dreams vor urca pe scena ”X Factor” pentru a susține două recitaluri de excepție. Chiar dacă nu va putea fi prezent pe scaunul său, Ștefan Bănică, aflat la Sala Palatului pentru a susține unul dintre tradiționalele sale concerte de Crăciun, o va lăsa la pupitrul juriului pe Crina Mardare, vocal coach în echipa emisiunii ”X Factor”.

Lidia Buble: „Lentilele de contact mi-au dat mari bătăi de cap. Aveam ochii foarte iritați de la ele”... LIVE DE LA GALELE X FACTOR. Pregătirile sunt pe ultima sută de metri, iar în culise concurenții își încălzesc vocile. Se...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mesajul transmis de George Radu după ce a câștigat X Factor, sezonul 11. Ce a publicat în mediul online: „Un moment simplu...”
Mesajul transmis de George Radu după ce a câștigat X Factor, sezonul 11. Ce a publicat în mediul online: „Un...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Bogdan Mihai l-a convins pe mentorul său că locul lui e în Finala X Factor. Cum a reacționat când Ștefan Bănică i-a rostit numele
Bogdan Mihai l-a convins pe mentorul său că locul lui e în Finala X Factor. Cum a reacționat când Ștefan...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Imagini cu Eduard Vlădescu la locul de muncă! Cum arată ispita de la Insula Iubirii în uniforma de pilot
Imagini cu Eduard Vlădescu la locul de muncă! Cum arată ispita de la Insula Iubirii în uniforma de pilot Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Obsedat de nemurire, Putin l-a atras în Rusia pe un doctor chinez care spune că poate să facă transplant de cap uman pe un corp nou
Obsedat de nemurire, Putin l-a atras în Rusia pe un doctor chinez care spune că poate să facă transplant de cap... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză
Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Doi soţi au găsit dispozitive de filmare, într-o cabană din Avrig. Ar fi fost spionaţi chiar de prietenii lor
Doi soţi au găsit dispozitive de filmare, într-o cabană din Avrig. Ar fi fost spionaţi chiar de prietenii lor Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x