Antena Căutare

Articole despre birou permanent

Comisia Iordache, desfiinţată prin decizia Birourilor Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului

Comisia Iordache, desfiinţată prin decizia Birourilor Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului

Conducerile celor două Camere ale Parlamentului au decis marţi desfiinţarea comisiei pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei, condusă de Florin Iordache.

Marti, 24.09.2019, 16:58
Biroul Permanent Naţional al PSD se reuneşte

Biroul Permanent Naţional al PSD se reuneşte

Biroul Permanent Naţional al PSD se reuneşte miercuri, printre temele ce urmează a fi discutate fiind mandatul cu care delegaţia social-democrată va merge la consultările cu preşedintele Klaus Iohannis, au declarat surse din partid pentru AGERPRES.

Miercuri, 05.06.2019, 09:26
Mişcare-bombă, în Parlament. Funcția propusă lui Ponta

Mişcare-bombă, în Parlament. Funcția propusă lui Ponta

Deputaţii neafiliaţi îi propun lui Victor Ponta să facă parte din comitetul liderilor de grup şi, astfel, să poată participa la şedinţele Biroului Permanent.

Luni, 30.10.2017, 17:48
Basescu le cere deputatilor rediscutarea cazurilor Borbely si Dobre odata cu cel al lui Trasculescu

Basescu le cere deputatilor rediscutarea cazurilor Borbely si Dobre odata cu cel al lui Trasculescu

Presedintele Traian Basescu a trimis Camerei Deputatilor o scrisoare in care solicita sa se reia dezbaterea cu privire la cele doua solicitari ale Parchetului General privind incuviintarea inceperii urmaririi penale fata de deputatii Laszlo Borbely si Victor Paul Dobre (fosti ministri) atunci cand plenul ia in discutie ridicarea imunitatii deputatului PDL Alin Trasculescu.

Luni, 12.11.2012, 14:21
UPDATE! Anchetele DNA privind referendumul, verificate de Senat. PDL nu participa

UPDATE! Anchetele DNA privind referendumul, verificate de Senat. PDL nu participa

Biroul Permanent al Senatului a decis constituirea unei comisii care sa verifice anchetele pornite de DNA cu privire la desfasurarea referendumului pentru demiterea presedintelui Traian Basescu, din 29 iulie anul acesta.

Luni, 08.10.2012, 14:56
Roberta Anastase: "E firesc sa existe numai vot electronic la Camera Deputatilor"

Roberta Anastase: "E firesc sa existe numai vot electronic la Camera Deputatilor"

Roberta Anastase, presedintele Camerei Deputatilor, a declarat, la finalul sedintei Biroului Permanent, ca sustine ideea infiintarii unui cod de conduita care sa reglementeze raporturile dintre putere si opozitie la Camera Deputatilor. In plus, Anastase a spus ca sustine ideea ca votul parlamentarilor sa fie exprimat numai electronic si nu prin ridicarea mainii

Marti, 02.11.2010, 00:00
PSD si PNL cer reconvocarea Biroului Permanent al Camerei Deputatilor

PSD si PNL cer reconvocarea Biroului Permanent al Camerei Deputatilor

Reprezentantii PSD si PNL in Biroul Permanent al Camerei au depus, luni, la secretarul general, o solicitare de reconvocare a acestui for pentru ora 15.30, considerand ca prima sedinta a fost intrerupta in mod "abuziv" de presedintele Roberta Anastase, fara a epuiza ordinea de zi

Luni, 21.06.2010, 00:00
Mircea Geoana a convocat Biroul Permanent al Senatului pentru luni

Mircea Geoana a convocat Biroul Permanent al Senatului pentru luni

Presedintele Senatului, Mircea Geoana, a convocat Biroul Permanent al Senatului pentru luni, la ora 13:00, precizand ca a constatat ca nu mai sunt motive pentru a avea o discutie informala sambata. Acesta a raspuns, astfel, unei scrisori primite de la grupul parlamentar PDL din Senat.

Vineri, 11.06.2010, 00:00
Senatorii PSD, mandatati sa voteze in favoarea arestarii in cazul Catalin Voicu

Senatorii PSD, mandatati sa voteze in favoarea arestarii in cazul Catalin Voicu

Conducerea PSD a decis in sedinta Biroului Permanent National, ca senatorii sa voteze atat in comisia juridica, cat si in plen, in favoarea avizului de arestare a colegului Catalin Voicu, solicitarea facuta de DNA aacestei camere prin intermediul ministrului Justitiei, Catalin Predoiu.

Luni, 22.03.2010, 00:00

Lista lui Orban

Echipa propusa de Ludovic Orban cuprinde ca vicepresedinti persoane apropiate acestuia, parlamentari dar si personalitati din tara, dar fara sa-i includa pe cei mai vehementi adversari ai sistemului de lista: Teodor Melescanu, Adriana Saftoiu sau Dan Motreanu.

Sambata, 06.03.2010, 00:00
x