Antena Căutare

Aur pentru ”Rromânia”! Eroare jenantă pe pagina de Facebook a Federaţiei Internaţionale de Scrimă, în descrierea fotografiilor de la finala de spadă

O eroare pe pagina de Facebook a Federaţiei Internaţionale de Scrimă, care a scris ”Rromania” în descrierea fotografiilor în care anunţă medalia de aur la spadă a echipei României la Jocurile Olimpice de la Rio, a atras numeroase comentarii în care se cere rectificarea greşelii.

O eroare pe pagina de Facebook a Federaţiei Internaţionale de Scrimă, care a scris ”Rromania” în descrierea fotografiilor în care anunţă medalia de aur la spadă a echipei României la Jocurile Olimpice de la Rio, a atras numeroase comentarii în care se cere rectificarea greşelii, notează news.ro.

În descrierea fotografiilor de la finala de spadă feminin România-China, câştigată de ţara noastră, pe pagina de Facebook a Federaţiei Internaţionale de Scrimă (FIE), scrie: ”Rio de Janeiro, 11 august 2016 Women's epee team final Gold medal Rromania vs China Olympics Rio2016”.

Această eroare de editare a atras comentariile multor români, care cer rectificarea numelui ţării. Majoritatea celor care comentează admit că, în mod sigur, este vorba despre o eroare de editare, dar sunt şi câteva păreri critice, cum ar fi: ”Bătaie de joc intenţionată la adresa românilor. Sigur a fost intenţionat”.

Echipa feminină de spadă a României, formată din Ana Maria Popescu, Simona Gherman, Simona Pop şi Loredana Dinu, a învins, joi seară, naţionala Chinei, scor 44-38 şi a câştigat aurul olimpic, primul pentru delegaţia "tricoloră" la actuala ediţie a Jocurilor de la Rio.

Articolul continuă după reclamă
JO 2016: Programul sportivilor români, astăzi, la Jocurile Olimpice de la Rio... JO 2016. Handbal feminin: Victorie foarte importantă pentru România, 24-21 cu Spania...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 15 iunie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul este dat de Codruța Filip
Hello Chef sezonul 7, 15 iunie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul este dat de Codruța Filip Sambata, 15.06.2024, 16:00
Campionatele Europene de înot Belgrad 2024 Vezi acum
Citește și
x