Antena Căutare

Gara de Nord se transformă in cinematograf pentru „Dincolo de calea ferată”!

Se spune despre Gara de Nord că a văzut mai multe săruturi sincere decât Oficiul Stării Civile. Tu câte filme ai văzut sau ai trăit până acum la Gara de Nord?

Se spune despre Gara de Nord că a văzut mai multe săruturi sincere decât Oficiul Stării Civile. Tu câte filme ai văzut sau ai trăit până acum la Gara de Nord?

„Dincolo de calea ferată” este o comedie romantică cu nuanțe nostalgice, încărcată de muzică levantină, suspans și umor, in regia lui Cătălin Mitulescu, cu Ada Condeescu si Alexandru Potocean in rolurile principale, care ruleaza in cinematografe din 22 aprilie.

„Există multă tensiune într-un cuplu când cei doi se revăd după un timp. Întâlnirea are o miză uriașă, mai ales dacă se iubesc”, spune Cătălin Mitulescu despre filmul său.

Cariera de regizor a lui Cătălin Mitulescu a debutat cu selecția la Cannes a primelor două scurtmetraje, iar cel de-al treilea, „Trafic”, a fost laureat cu Palme d’Or în 2004. Debutul în lungmetraj, în 2006, a fost de asemenea un succes. Filmul „Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii” a avut premiera în secțiunea Un certain regard la Cannes, la fel și următorul său film, „Loverboy”.

Ada Condeescu este apreciată ca unul dintre cei mai buni actori tineri ai Europei. Rolul principal din „Eu când vreau să fluier, fluier” (r. Florin Șerban) marchează debutul ei actoricesc într-un film de lung metraj, laureat al Ursului de argint la Berlinale.

Alexandru Potocean a debutat în 2005 în filmul „Moartea domnului Lăzărescu”, după care au urmat „Hârtia va fi albastră”, „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”, „Nunta mută”, „Boogie”, „Amintiri din epoca de aur și numeroase alte producții autohtone. Notabile sunt și rolurile din filmele „The Whistleblower”, unde a jucat alături de Monica Bellucci, Rachel Weisz și Benedict Cumberbatch, sau „The Way Back”, unde colegi de platou i-au fost Ed Harris și Colin Farrell.

Trailerul filmului il puteti viziona aici: https://youtu.be/bE_brOVaWH8.

Publicul larg va avea ocazia să participe pe 23 aprilie, la Sala Radio, ora 20.00, la premiera de gală a filmului în prezența întregii echipe.
Biletele pentru evenimentul de sâmbătă se pot procura în avans, de pe eventbook.ro.

Vi-l mai amintiți pe "Dennis, pericol public"? Uite cum arată copilul problemă, acum. Este "periculos&quo... Vei râde în hohote când ai să vezi asta. Ce le trece prin cap unora e imposibil de explicat!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x