Antena Căutare

John McEnroe: Serena părea cumva şocată. Halep, o sportivă fomidabilă, a dominat-o total pe Williams

Fostul tenismen John McEnroe a declarat, sâmbătă, la BBC TV, că Simona Halep a dominat-o total pe Serena Williams în finala turneului de la Wimbledon, iar americanca a fost şocată, ceea ce este incredibil având în vedere experienţa ei.

“Sunt şocat. Evident, este o sportivă formidabilă şi, în această fază a carierei sale, sportiva superioară. Dar nu credeam că acest lucru o va intimida atât de mult pe Serena Williams, cum a fost astăzi. Serena părea cumva şocată şi nu credeam că ar putea fi astfel având în vedere experienţa ei. Halep a dominat-o total. De foarte puţine ori în viaţă simţi astfel că eşti ‘in the zone’ astfel, iar aceasta a fost o astfel de situaţie. Halep se mişcă mai bine decât oricine în circuit. Nu ştiu de ce a crezut că nu poate juca bine pe iarbă. Meciul de astăzi a fost cel mai bun jucat vreodată de ea şi a învins-o pe Serena în doar 55 de minute”, a spus McEnroe.

Simona Halep, locul 7 WTA, a câştigat turneul de la Wimbledon, al doilea grand slam din carieră, după ce a învins-o, sâmbătă, în finală, cu scorul de 6-2, 6-2, pe americanca Serena Williams, locul 10 WTA, după numai 55 de minute de joc.

Sursa : news.ro

Hagi, după victoria Simonei Halep: Mulţumim pentru că duci România în elita sportului mondial... Antrenorul Daniel Dobre: Nu este numai victoria mea, suntem o echipă mare. Darren Cahill ne-a ajutat mult...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 15 iunie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul este dat de Codruța Filip
Hello Chef sezonul 7, 15 iunie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul este dat de Codruța Filip Sambata, 15.06.2024, 16:00
Campionatele Europene de înot Belgrad 2024 Vezi acum
Citește și
x