Antena Căutare

Scriitoarea irlandeză Sally Rooney, marea câştigătoare la British Book Awards. Obama s-a impus la două categorii

Scriitoarea irlandeză Sally Rooney a câştigat trofeul „cartea anului”, devansând-o pe Michelle Obama, la gala British Book Awards.

Scriitoarea irlandeză Sally Rooney, marea câştigătoare la British Book Awards. Obama s-a impus la două categorii
sally rooney

Scriitoarea irlandeză Sally Rooney a câştigat trofeul „cartea anului”, devansând-o pe Michelle Obama, la gala British Book Awards.

Rooney, în vârstă de 28 de ani, a fost premiată pentru cel de-al doilea roman al ei, „Normal People”. Ea a debutat în 2017, cu volumul „Conversations with Friends”. Tânăra scriitoare a primit şi trofeul categoriei „cartea de ficţiune a anului”, potrivit BBC.

Juriul a apreciat cartea ca „excepţională” şi „profund emoţionantă”.

Cartea de memorii a fostei prime doamne a Statelor Unite, „Becoming”, a fost premiată la categoriile non-ficţiune şi audiobook. Volumul lui Obama, cel mai bine vândut audiobook din toate timpurile, a câştigat în faţa „Fire and Fury” a lui Michael Wolff.

Articolul continuă după reclamă

Audiobookul, narat de autoare însăşi, s-a impus în faţa „Brief Answers to the Big Questions”, ultima carte a lui Stephen King, narată de actorul Ben Whishaw, şi „Lethal White” a lui Robert Galbraith, narată de actorul Robert Glenister.

Cel mai bun roman de debut a fost ales „Lullaby” al autoarei franco-marocane Leila Slimani, Lee Child a fost desemnat scriitorul anului, în timp ce Judith Kerr, ilustratorul anului.

Gala premiilor, denumite şi Nibbies, este organizată de The Bookseller.

Sursa: News.ro

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 15 iunie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul este dat de Codruța Filip
Hello Chef sezonul 7, 15 iunie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul este dat de Codruța Filip Sambata, 15.06.2024, 16:00
Campionatele Europene de înot Belgrad 2024 Vezi acum
Citește și
x