- Emoția unui nou început. Premiera "Iubire cu parfum de lavandă", un serial original, AZI pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Hai la masă, România! Noul sezon Chefi la Cuțite începe din 17 noiembrie, numai pe Antena 1 și în AntenaPLAY
Încă de la debutul stării de urgenţă, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, în calitate de administrator al Serviciului 112, a luat toate măsurile pentru a asigura preluarea 24/7 a apelurilor, chiar şi în condiţii de supraaglomerare, arată STS, într-un comunicat de presă transmis vineri, precizând că, în cele două luni, nu au existat dificultăţi operaţionale sau tehnice în preluarea şi procesarea apelurilor la numărul de urgenţă.
Astfel, în perioada 16 martie - 14 mai, operatorii STS au preluat în total 1.558.679 de apeluri la 112, dintre care 832.226 au reprezentat urgenţe, 5,07% fiind apeluri pe problematica noului coronavirus.
Cele mai multe apeluri privind COVID-19 au fost în Bucureşti (7.137), urmat de Timiş (2.936) şi Braşov (1.962). Cele mai puţine apeluri pe această problematică s-au primit în judeţele Harghita (166), Sălaj (225) şi Caraş-Severin (249). Volumul cel mai ridicat al apelurilor la 112 referitoare la coronavirus a fost în perioada 12-30 martie, când media zilnică era de aproape 1.300 de apeluri.
Pentru optimizarea modului de tratare a apelurilor la 112, împreună cu Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă şi Ministerul Sănătăţii, în funcţie de evoluţia situaţiei, a fost actualizat indexul de clasificare a apelurilor potrivit situaţiilor raportate de cetăţeni.
"Amintim faptul că, la debutul pandemiei, principalele motive de apelare erau de informare din partea persoanelor care se întorceau sau au avut contact cu cei care reveneau din ţări afectate de virusul Sars-Cov-2, iar ulterior o mare parte dintre apelanţi au solicitat date suplimentare despre restricţiile impuse sau au anunţat nerespectarea acestora", arată STS.
În ceea ce priveşte modul de lucru în situaţia primirii apelurilor referitoare la COVID-19, operatorii STS au analizat fiecare situaţie. Astfel, apelurile prin care cetăţenii raportau simptome specifice au fost direcţionate către agenţiile cu competenţe medicale, cele privind persoane care nu respectă regimul de autoizolare/carantină stabilit de autorităţi au fost direcţionate către Poliţie, iar pentru cele de informare apelanţii au fost sfătuiţi să sune la numărul de telefon TelVerde – 0800.800.358.
"În continuare, STS acordă o atenţie deosebită funcţionării în cele mai bune condiţii a serviciului pentru apeluri de urgenţă şi adoptă toate măsurile necesare îmbunătăţirii modului de lucru al operatorilor care preiau solicitările cetăţenilor la numărul 112. Le reamintim cetăţenilor să sune responsabil la 112. Apelarea acestui număr în situaţii care nu reprezintă un pericol pentru viaţă, proprietate sau mediu, produce întârzieri în preluarea apelurilor care anunţă urgenţe reale", menţionează STS.
Sursa : news.ro
Primarul Capitalei a mers cu autobuzul, cu masca de față: "Avem noi reguli pentru mijloacele de transport în comun&... Cât ar fi băut, de fapt, soprana de la Iași în noaptea tragediei. Apropiații artistei, acuzații teribile: ”Maria se ascu...