Antena Căutare

Suporterii greci s-au distrat până dimineaţa în Centrul Vechi al Capitalei

Cel puţin deocamdată, Zorba e mai tare decât Ciuleandra! Chiar dacă au fost depăşiţi numeric, suporterii greci veniţi la Bucureşti au petrecut mult după miezul nopţii în cluburile din Centrul Istoric al Capitalei. Nu le-au fost alături şi fotbaliştii, care, pentru câteva minute, s-au mulţumit să petreacă în vestiar, cu muzică grecească.

Jucătorii greci au format propria galerie, la câteva minute după finalul meciului. Vestiarul lor putea fi uşor confundat cu o mică sală de petreceri. În acelaşi timp, cei aproape 2.000 de eleni veniţi la Bucureşti au mutat sărbătoarea în Centrul Vechi.

Fericiţi că vor ajunge la Rio, grecii şi-au poropus să petreacă până în zori. Pentru început, au luat cu asalt restaurantele, ca să-şi potolească foamea.

Suporterii eleni au fost prietenoşi, deşi nu ne ştiu limba. S-au înţeles perfect cu ai noştri. Au împărţit aceeaşi masă, iar veselia lor a animat Bucureştiul.

Puteţi urmări ediţiile integrale ale Observatorului pe AntenaPlay.ro.

VIDEO: România-Grecia 1-1! Să ne trimiteţi vederi, rămânem să vedem Carnavalul la Mamaia... Marius Tiţă și Cătălin Bodîrlă, antrenament în direct la ”Neatza”...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 15 iunie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul este dat de Codruța Filip
Hello Chef sezonul 7, 15 iunie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul este dat de Codruța Filip Sambata, 15.06.2024, 16:00
Campionatele Europene de înot Belgrad 2024 Vezi acum
Citește și
x