Antena Căutare

iUmor sezonul 15, 7 octombrie 2023. Dumitru Leontiev, momentul care i-a dat cu virgulă lui Cătălin Bordea: „Să mă bată mama!”

Dumitru Leontiev a venit pe scena iUmor cu promisiunea că va face o nebunie de show. Moldoveanul vorbitor de limbă rusă a reușit să îi dea mari bătăi de cap lui Cătălin Bordea, care a avut nevoie de o „traducere” după fiecare cuvânt. Rămâi până la final să descoperi tot momentul extrem de haios!

iUmor sezonul 15, 7 octombrie 2023. Dumitru Leontiev, momentul care i-a dat cu virgulă lui Cătălin Bordea: „Să mă bată mama!” Galerie
iUmor sezonul 15, 7 octombrie 2023. Dumitru Leontiev, momentul care i-a dat cu virgulă lui Cătălin Bordea: „Să mă bată mama!” | Antena 1

Dumitru Leontiev a dezvăluit, în clipul de prezentare, că provine din Republica Moldova, acolo unde lucrează ca prezentator la un post de radio. Cu toate acestea, concurentul spune despre el că se pricepe și la stand-up, dar pe care îl practică în limba rusă:

„O să facem o nebunie totală! Vom face stand-up, glume, distracție și comedie în doze turbate. Sunt din Republica Moldova și sunt vorbitor de limba rusă. Eu am venit din Chișinău și acolo lucrez la radio, sunt prezentator. Prezint un show matinal, iar stand-up fac în limba rusă.”

Întrebat de ce a ales să vină la iUmor, concurentul a explicat că vrea să își testeze glumele și în limba română: „Pentru că este o provocare pentru mine. Pentru că eu sunt vorbitor de limba rusă, eu nu vorbesc limba română prea bine și de asta vreau să verific dacă eu pot să fac oamenii să râdă și în această limbă.”

Citește și: iUmor sezonul 15, 30 septembrie 2023. Alex Cazacu, numărul care a stârnit primele certuri între jurați: „Nu e telenovelă aici!”

iUmor sezonul 15, 7 octombrie 2023. Dumitru Leontiev i-a dat mari bătăi de cap lui Cătălin Bordea

Nici bine nu și-a început materialul, că Bordea s-a arătat deja confuz la cuvintele pe care le rostea Dumitru Leontiev: „(...) Eu am o bunică și ea are un <<hobby>> nou de ceva timp. Ea merge la înmormântări. Și vine de la înmormântari cu recenzii: <<Eram la mort, la Claudia, coroana funerară era de rahat, mâncarea nu era gustoasă, iar puțini oameni plângeau. Nota 3/10 Claudia, mai încearcă și data viitoare>>. Și atunci bunica mea a spus: <<Eu am să pun jumate din pensie deoparte, pentru coroană funerară frumoasă>>. Iată ea asta a înțeles din: <<I can buy myself flowers>>.”

Abia după ce i-au explicat colegii de la pupitrul juriului ce vrea să spună concurentul, Cătălin Bordea a putut înțelege gluma: „La domnul Dumitru îți faci un test și dacă înțelegi ce zice, ești ceva special!”, a spus juratul la testimoniale.

„Nu de mult timp am făcut cunoștință cu o fată pe internet. Ea avea foarte multe poze frumoase și provocatoare și am întrebat-o: <<Unde tu lucrezi?>>, iar ea spune: <<Așa freelance>>”, o altă replică care l-a făcut pe Bordea să ridice confuz din sprâncene. Din nou, Delia și restul juraților s-au văzut nevoiți să îi explice gluma.

Între timp, concurentul a continuat cu o altă „istorie”. Dar englezismele și cuvintele stâlcite au reușit să-l scoată de tot din minți pe Cătălin Bordea: „Pe cine? Pe Sofia? Pe <<sofa>>... Ce e <<sofa>>? Canapea... Păi spune așa...”.

Dumitru a continuat: „Și eu m-am gândit, ce <<loser>>, eu privește pe alții cum fac sex...”, iar juratul a avut nevoie din nou de o „traducere”: „Eu am înțeles ce <<uger>>... Nu înțelegeam ce zice. Ăștia trei erau atenți, nonșalanți așa... Eu nu am softul pentru ce vorbește omul acesta. Eu eram greu de cap, concurentul m-a făcut să par greu de cap și nu înțelegeam cum de ei înțeleg.”

Dintre toți, Cheloo a dat glas unui gând pe care îl aveau cu toții: „Cum, frate...? Dar amândoi sunteți moldoveni!”, iar Cătălin Bordea i-a răspuns rapid: „Suntem moldoveni, dar se pare că eu am lăsat acasă moldoveneasca... Nu avem nicio <<sofa>>... El nu știe românește, dar folosește <<sofa>> în România, că știi cum e, peste tot, în România se zice: <<Să vezi ce sofa mi-am luat!>> Nu am înțeles nimic!”

Cătălin Bordea a cedat și după următoare replică spusă de concurent: „Să mă bată mama! Sunt eu nebun? Am un atac cerebral?! Voi vă comportați mega normal și eu nu înțeleg ce zice”. „Chiar m-am gândit că am o problemă, că nici publicul din spate nu reacționa.”, a mai completat juratul la testimoniale.

Dumitru Leontiev a mai primit o șansă, dar și al doilea material s-a lăsat cu reacții confuze din partea lui Cătălin Bordea: „A părut că s-a și enervat la un moment dat... M-a luat ca pe idioți: <<Acum o să zic pentru tine rar, ca să înțelegi, da?>>”

Cu toate că nu s-a descurcat excelent pe scena iUmor, jurații au apreciat curajul și perseverența de care a dat dovadă Dumitru Leontiev. Așa că a primit trei like-uri din partea lui Cătălin Bordea, Cosmin Natanticu și a Deliei și un dislike din partea lui Cheloo: „Bordea a dat <<DA>>, pentru că s-a simțit prost că n-a înțeles.”, a spus Delia la testimoniale, iar Cătălin Bordea a precizat: „Vreau să-l mai văd încă o dată, ca să văd dacă înțeleg de data aceasta. Va fi testul meu!”

Citește și: iUmor sezonul 15, 30 septembrie 2023. Izabela și Andrada Tripon au indus publicul în eroare. Bordea, fermecat de una dintre ele

Despre iUmor sezonul 15. Show-ul se vede în fiecare sâmbătă, de la 20:00, pe Antena 1 și în AntenaPLAY

iUmor, singura emisiune TV din România cu peste 2.5 milioane de abonați la canalul de YouTube, a dat startul noului sezon și îi aduce în rolurile de prezentatori pe Emi și Cuza, care sunt în sezonul 15 alături de concurenți în culisele show-ului. Alături de Delia, Cheloo şi Cătălin Bordea, Cosmin Natanticu pornește sezonul acesta în căutarea celui mai amuzant concurent.

Cele mai neașteptate numere de umor din toate colțurile lumii fac deliciul juraţilor, dar și al telespectatorilor în cel de-al 15-lea sezon iUmor – O nebunie de comedie, care se vede în fiecare sâmbătă de la 20:00, la Antena 1 şi în AntenaPLAY.

iUmor sezonul 15, 7 octombrie 2023. Karla Mariah Petre a revenit să își întâlnească alesul: „Sper la o cerere în căsător... iUmor sezonul 15, 7 octombrie 2023. Johnny și Bolo i-au lăsat fără cuvinte pe jurați: „Te bucuri din tot sufletul că sun...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Citește și
Ultimele știri
x