Antena Căutare

(P) Cum să-ți transformi grădina într-un mic colț de rai pe timp de vară?

Dacă ar fi să scoți o mână pe geam sau să faci un drum scurt de câteva minute până la magazin, ți s-ar părea foarte greu. De ce? Pentru că vara e la jumătate și deja ne răsfață cum știe ea mai bine, cu o căldură suportabilă, însă doar pentru cei care stau la piscină sub umbrelă sau pentru cei care fac pluta în apa sărată de la mare.

imagine cu mobilier de gradina
(P) Cum să-ți transformi grădina într-un mic colț de rai pe timp de vară? | Antena 1

Restul oamenilor care trebuie să înfrunte căldura de pretutindeni trebuie să improvizeze. Poate cu o înghețată la cornet sau poate protejați de draperii și de aerul condiționat. Nu trebuie să privești acum vara ca pe un blestem, pentru că deși trebuie să înfrunți căldura, te bucuri de cele mai lungi zile și de cele mai mișto petreceri. Cu alte cuvinte, vara îți faci cele mai multe amintiri.

Privește tot anul ca pe un serial cu patru mari sezoane. Primăvara este sezonul în care te acomodezi cu toate, vara este al doilea sezon în care apar cele mai multe personaje și are și cele mai multe și mai lungi episoade. După aceea urmează toamna cu care îți e greu să te acomodezi, iar în cele din urmă vine iarna, când totul parcă se termină. Cumva iarna este ultimul sezon în care te gândești la tot și la toate cele întâmpalte de-a lungul anului, pardon, de-a lungul serialului. Doar că partea bună este că acest serial nu se termină și de fiecare dată o să fie din ce în ce mai mișto.

Și cum poate să fie un serial fun și plin de acțiune, dacă nu chiar cu ajutorul unor personaje. Partea bună este că vara, personajele sunt chiar prietenii tăi, iar majoritatea acțiunii nu trebuie să se petreacă în cluburi. Puteți petrece și în grădina unuia dintre voi care se bucură de un spațiu mare în grădină și de un mobilier grădină care să vă permită să faceți cât mai multe.

În acest articol nu o să vorbim despre filme și seriale, ci despre cum să îți transformi grădina într-un mic colț de rai atunci când căldura de afară îți ia tot cheful de a merge în oraș sau dacă timpul nu-ți permite să mergi la mare. Așa că uite cum să îți alegi mobilierul grădină potrivit.

Citește puțin înainte de a cumpără tot ce-ți face cu ochiul

Înainte de a începe să comanzi tot mobilierul de grădină care ți se pare ție interesant, ar trebui să mai aștepți. Cel puțin până stabilești materialele din care să fie mobilierul tău de grădină. Materialul este atât de important pentru că el determină atât aspectul, cât și rezistența. În traducere liberă asta înseamnă că dacă alegi un material de proastă calitate, acesta o să arate urât în grădina ta și o să se strice foarte repede.

Un alt lucru care este strâns legat de materialul mobilierului de grădină este rezistența acestuia. De exemplu, dacă îți alegi niște scaune din lemn, asigură-te că sunt tratate pentru a rezista în condiții meteo diverse, precum ploaia, soarele arzător sau chiar zăpada, dacă le vei ține afară pe timpul iernii.

Și dacă tot am vorbit despre lemn, acesta este și cel mai recomandat material pentru mobilierul de grădină. Este tratat pentru a rezista diferitelor condiții meteo, așa că îl poți lăsa în soare sau în ploaie oricât vrei.

Gândește-te la câți prieteni ai și la ce petreceri o să organizați

Un alt criteriu foarte important pentru a alege mobilierul de grădină este tipul de activitate pe care o veți face și numărul persoanelor. Dacă nu ai foarte mulți prieteni și vreți să faceți un grătar, atunci o masă și niște scaune sunt suficiente. Dacă se face prea cald și nu vreți să fiți deranjați de soare în timp ce sunteți la masă, ai putea să mai iei și un pavilion grădină, il gasesti pe Emag. Este de dimensiuni mici și câteva persoane o să încapă lejer.

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x