MARTI, 09 FEBRUARIE 2016

FOTO. Cum poți fi mai fericit explorând unele dintre cele mai spectaculoase priveliști din România

 Cine  poate să  vorbească  mai  bine  despre  frumusețea  muntelui  decât  fotograful care  este  într‐o  continuă  căutare a imaginii perfecte?  „Orice munte îmi place  când e plin de zăpadă. Rămân doar  formele albe modelate de vânt și colorate de soare“, ne împărtășește Adrian Petrișor, unul dintre cei mai cunoscuți fotografi români.

Planificarea unei activități pe munte iarna ne aduce fericire
Îți mai  amintești  emoția  de  dinaintea  unei  excursii,  a  unei  drumeții sau  a  unei  experiențe  noi și  energia pe care o simțeam cu toții atunci când eram copii? Adrian o simte și acum și se încarcă de  ea încă din faza în care plănuiește excursiile și taberele foto pe care le organizează. E ceva ce ține de  sentimentul de anticipare dat de consultarea prognozei meteo pentru a surprinde ceața, elementul care  dă atmosferă imaginilor, alegerea orei la care lumina este ideală și accesorizarea potrivită a aparatului foto. 
În  același  fel  și  tu,  fie  ca  ești  drumeț,  schior,  snowboarder  sau  alpinist,  te  poți  încărca  de  emoție planificând o zi pe munte, cu zăpada scârțâind sub picioare. Alegerea echipamentului potrivit și a unei  companii plăcute îți dă un sentiment care concurează, de‐a dreptul, cu bucuria experienței efective.
Cele mai recente studii despre fericire demonstrează că, într‐adevăr, oamenii se încarcă de hormoni ai fericirii  în  momentul  anticipării  unei  experiențe.  Mai  mult,  Elizabeth  Dunn,  profesor  de  psihologie  la  University  of  British  Columbia și  cercetător  în  domeniul fericirii, spune  că  anticiparea  este  un  proces  activ în care este bine să ne scufundăm. 
De aceea, nu este de mirare că oamenii îndrăgostiți de munte investesc timp în alegerea echipamentului potrivit și se bucură de fiecare etapă în parte. Schiorii, spre exemplu, petrec vreme îndelungată căutând clăparii potriviți, poate cea mai importantă componentă a echipamentului, întrucât influențează postura  pe schiuri.Gama  este  foarte  variată,  după  cum  putem  vedea  pe  biciclop.eu,  iar  fiecare  are  propriile preferințe. Odată aleși  clăparii și echipamentul  complet, urmează alegerea muntelui și a prietenilor în compania cărora distracția este garantată.  

Psihologii spun că datorită zăpezii, vedem lumea cu alți ochi 
Sani  Mann,  psiholog  și  blogger  HuffPost,  spune  că  zăpada  provoacă  o  schimbare  prin  senzația  de  proaspăt, ne face mai fericiți și ne pregătește să avem percepții noi și pozitive asupra lumii. Așa că dacă  la tine  în  oraș temperaturile  din  ultimele zile  au topit‐o  pe toată, rezervă‐ți weekendurile  pentru  a o  regăsi la munte. Ia o gură de aer proaspăt și simte cum spațiile vaste albe și verdele brazilor fac ca orice gând neimportant să zboare, lăsându‐te imperturbabil și ușor.
Un fenomen numit memorie emoționala spune  că asociem amintirile  cu emoțiile simțite la momentul producerii lor. Așa că mulți dintre noi asociem zăpada cu zilele frumoase din copilărie în care ne jucam în  zăpadă și eram fericiți.  
Dacă  deja  mintea  îți zboară  la  munții  potriviți și  cauți  liste,  îți  oferim  aici  câteva  destinații  montane fotografiate de Adrian, plus activăți ca să te bucuri complet de frumusețea naturii și de zăpadă.
1. Munții Făgăraș
Valea Bâlei este  căutată de schiori pentru telecabină și  cabana din  căldarea Bâlei,  la 2.027 metri. Aici poți schia pe pârtia de sub Șaua Caprei și sub Curmătura Bâlei, iar dacă ești schior avansat, poți  coborî pe Valea Bâlei.
O zonă foarte bună pentru schi este și Valea Doamnei. De la Cabana Bâlea  Lac în Valea Doamnei poți  ajunge  urcând  în  Curmătura  Bâlei,  iar  de  aici  cobori  Valea  Doamnei  pe schiuri.  De  la  limita  superioară a pădurii poți străbate pe jos traseul până la hotelul Bâlea Cascadă.
2. Munții Vlădeasa
Cu  altitudini  de  aproape  1.800  de  metri,  munții  Vlădeasa  atrag  în  fiecare  weekend  aventurierii. Aceștia aleg comuna Săcuieu pentru schi de tură și freeride, acolo unde, pe versantul cu expunere  nordică, zăpada se menține chiar și șase luni pe an.  Sergiu Potra, a realizat un video care ne arată peisajele impresionante de pe munții Vlădeasa, filmate de pe schiul de tură si splitboard în ianuarie,  anul acesta.
3. Munții Ciucaș
Dacă  practici sau  vrei sa  înveți schi  de tură, trebuie să te  gândești  la  Ciucaș.  Specificul  Munţilor Ciucaş este dat de formaţiunile spectaculoase din rocă: Goliat, Porumbelul, Babele la sfat sau Mâna Dracului care își expun griul texturat sub o poleială albă. Niște sculpturi ale naturii, pe care merită să  le admiri de pe schiuri.
4. Munții Retezat  
Pârtia de schi Râuşor este unica din masivul Retezat dotată cu două instalaţii de teleschi în lungime de 350 m şi respectiv 450 m, corespunzătoare unei lungimi de coborâre pe pârtie de aproximativ 1.200 m şi o diferenţă de nivel totală de 180 m. Programul și tarifele pentru teleschi practicate pe pârtia  Râușor  le  poți  afla  de aici,  ca să  îți faci  o  idee  cât te  poate  costa  o  astfel  de  distracție  la  munte.
Sursa foto: adrianpetrisor.ro

COMENTARII

TRAVEL

11 lucruri inedite pe care le poți face în Viena vara

acum 7 ore

Nu sunt multe destinațiile urbane unde nivelul stresului scade dramatic, dar cu siguranță Viena e unul dintre ele. Întotdeauna o alegere plină de farmec și eleganță, un city break în Viena vara s-ar putea să te relaxeze mai mult decât un sejur petrecut pe malul mării, mai ales dacă îți place să ai o vacanță activă în timpul căreia să poți alege dintr-o serie lungă de evenimente

TRAVEL

Grădina Botanică ”Alexandru Borza”, una dintre cele mai frumoase din România

acum 8 ore

Una dintre cele mai mari grădini botanice din țară,  ”Alexandru Borza”, din Cluj-Napoca găzduiește mai bine de 11.000 de specii de plante dintre cele mai exotice, împărțite pe mai multe sectoare, care se întind pe o suprafață de circa 14 hectare....

TRAVEL

Adio, vacanțe all inclusive în Turcia! Turiștii, îngrijorați de decizia turcilor: "Este cel mai prost an și dezastrul abia începe"

acum 16 ore

Hotelierii turci susțin că trebuie să renunțe treptat la ofertele all-inclusive, deoarece au ajuns să vândă foarte ieftin, la volume extrem de mari, un sistem care începe să fie limitat, de anul acesta, din cauza problemelor cu care se confruntă turismul turc.

TRAVEL

3 locuri din Lefkada, pe care trebuie să le vizitezi!

acum 1 zile

Nesfârșite plaje sălbatice îmbrățișate de ape în albastru luminos, păzite îndeaproape de stânci argintii cu vârfurile precum săgețile, sate de pescari tradiționale, stațiuni moderne cu o viață de noapte fulminantă și o atmosferă autentic...

TRAVEL

Brașov, unul dintre cele mai bine păstrate orașe medievale din Europa

acum 1 zile

Flancat de crestele montane ale Carpaților de Sud și poziționat la poalele Tâmpei, dominat de ahitectura în stil gotic, renascentist sau baroc, și de o mulțime de atracții istorice, nici nu este de mirare că orașul Brașov este unul dintre cele mai vizitate din țară....

TRAVEL

Zilele Christian Tour 25-26 iunie! Christian Tour dă startul festivalului vacantelor şi pregăteşte cateva zile de oferte fabuloase la sute de vacante!

acum 4 zile

Pentru cel de-al-VII-lea an consecutiv, Christian Tour, cel mai mare touroperator din Romania, sărbatoreşte Zilele Christian Tour. Surpriza ediţiei din acest an o reprezintă organizarea unui festival al vacanţelor, cu activităţi şi surprize pentru toată familia. Sâmbătă,...

TRAVEL

Șapte motive pentru care Barcelona ar trebuie să fie pe lista ta vara aceasta

acum 5 zile

În timpul verii, Barcelona se transformă ușor într-un oraș mediteraneean, în care ți-ai dori să călătorești fie și pentru câteva zile.

TRAVEL

Marble Beach, plaja de la poalele paradisului

acum 5 zile

Mici pietricele albe precum boabele de orez formează o fâșie lungă de nisip de la baza unui golf cu ape în nuanțe de verde deschis care te hipnotizează. Marble Beach este una dintre cele mai frumoase plaje din Europa, pentru care călătorii europeni aleg an de an să-și...

TRAVEL

Rhodos, limba de pământ din Marea Egee

acum 6 zile

La circa două ore de zbor distanță de București, parcă aruncată de divinitate în apele de smarald ale Egeei, se află Rhodos, o insulă dăruită de zeul Helios nimfei Rhoda, ca dar de nuntă, mai aproape de Turcia decât de țărmul grecesc, pe care cândva se afla...

TRAVEL

Incursiune în timp, în Sibiu

acum 6 zile

Sibiu sau așa numitul Hermannstadt este unul dintre orașele medievale cel mai bine conservate din România, o așezare care de-a lungul timpului a trecut nu doar prin foarte multe încercări, dar a și înflorit sub stăpânirea sașilor, devenind chiar una dintre...

TRAVEL

Fiskardo, cel mai spectaculos și pitoresc oraș din Kefalonia

acum 7 zile

Dintre toate orașele insulei Kefalonia, Fiskardo pare să fie cel mai frumos... Probabil te întrebi ce îl face să fie atât de special, mai ales pentru turiștii care vin din toate colțurile lumii pentru a se relaxa aici. Orașul se mândrește cu o mulțime de...

TRAVEL

Localuri boeme din Cluj Napoca

acum 7 zile

Celebru pentru festivalurile importante pe care le găzduiește, Cluj Napoca este un oraș plin de viață și istorie care atrage călătorii din toate colțurile Europei. Dacă ajungi aici în această perioadă, iată câteva localuri cochete unde poți surprinde puțin din...

TRAVEL

Cele mai frumoase mănăstiri şi edificii de cult din Iaşi

acum 11 zile

Vechea capitală a Moldovei, unul dintre cele mai importante centre academice, culturale şi istorice ale ţării, Iașiul te aşteaptă să-i descoperi atracţiile istorice care se îmbină de minune cu dezvoltarea tot mai puternică a turismului. Locuitorii Iașiului sunt puternic...

TRAVEL

Memento Bus și Uber te iau gratis de acasă!

acum 11 zile

Memento Bus, divizia de transport a Grupului Christian Tour, continuă seria premierelor în turismul românesc. După lansarea, în urmă cu puțină vreme, a conceptului low cost bus , prin care orice călător se bucură de prețuri inteligente, siguranță și confort,...

TRAVEL

Escapadă pe insulița Marathonissi, în căutarea țestoaselor Caretta Caretta

acum 12 zile

Ancorată în apele translucide ale Mării Ionice din golful Laganas, Marathonissi este o limbă de pământ care găzduiește o specie de țestoase pe cale de dispariție, venite aici pentru a-și depune ouăle în nisipul fin de pe coasta sălbatică a insulei Zakynthos....

Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

FILMUL ANULUI! Sângele cioroiului, al albului, al gălbejitului și al lui "Spate asudat" se împreunase, scurgându-se în canal...

Are nițeluș peste 10 minute. Atât! Vorbește despre incidentele rasiale din Los Angeels, 1991 și, deși e scurt, miroase a capodoperă. Elodio, mexicanul, vrea să răzbune moartea fratelui...


Vezi cele mai tari show-uri ale momentului pe

CHEFI
LA CUȚITE

INSULA
IUBIRII

iUMOR

Jocuri

ZooMumba

Construieste-ti propriul tau Zoo Mai stai pe ganduri? Construieste-ti propriul tau Zoo si populeaza-l cu cei mai draguti puisori de animale. Atrage-ti vizitatorii in gradina ta zoologica construind habitate pentru animale si multe alte atractii!

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime! Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de fermieri. Distractie ca la carte pentru fermieri de toate varstele!

Battlestar Galactica

De partea cui eşti? Oameni sau Cyloni? Alegerea este a ta! Lanseaza-te in captivantul univers al binecunoscutului serial SF. Interactioneaza cu personajele preferate, indeplineste misiuni provocatoare si piloteaza un Viper Colonial sau Raider Cylon sau alte nave de comanda nemaivazute pana acum. Dar mai intai, trebuie sa iei o decizie: vrei sa lupti pentru salvarea omenirii sau impotriva ei?

Dark Orbit

Fii un pilot de elita! DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de jucatori din toata lumea.

SeaFight

Stapaneste cele 7 mari! Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, live, importiva jucatorilor din toata lumea.

Pirate Storm

Trăieşte o mega aventura piraterească! Navigaţi acum într-o aventură incredibilă! De la mările tropicale din Caraibe până la apele reci ale Nordului: în Pirate Storm, vă aşteaptă o lume plină de aventuri! Încarcă tunurile: Pirate Storme este un joc online cu piraţi şi de acţiune continuă! Joacă acum gratis!

Skyrama

La Skyrama, gestionezi un aeroport propriu şi vei petrece un timp minunat! Dar Skyrama oferă mult mai mult decât obişnuitele jocuri gratuite: Creează un aeroport propriu şi extinde-l (în funcţie de ideile tale) din ce în ce mai mult. Amplasează terminale pentru pasageri şi platforme de parcare pentru avioanele care aterizează.

DrakenSang

Saga Drakensang-Saga continuă online Umbrele trecutului reapar, răspândind frica şi teroarea: Cel mai de temut dragon din Lumea Altora a revenit! Alătură-te războinicilor sau magicienilor pentru a trăi aventuri epice şi a salva omenirea! Acest joc de rol te poartă într-o captivantă lume de fantezie 3D.

Deepolis

Scufundati-va si descoperiti fascinanta lume a oceanelor! Scufunda-te! Lupta in batalii subacvatice palpitante si explora adancurile oceanelor! Lupta alaturi de fractiunea ta pentru un viitor mai bun si cucereste adancimile marii! Ai calea libera!