Antena Căutare

MApN recrutează rezerviști voluntari în cadrul Armatei Române! Ce trebuie să faci pentru a te înscrie în campanie

Ministerul Apărării Naționale a anunțat o nouă campanie de recrutare și selecție pentru cei care vor să facă parte din serviciul militar în rezervă! Iată ce documente sunt necesare!

Militari ai Armatei Române
MApN recrutează rezerviști voluntari în cadrul Armatei Române! | Facebook Ministerul Apararii Nationale, Romania - www.mapn.ro

Ministerul Apărării Naționale vine cu o nouă veste pentru români!

În perioada 20 mai - 27 iunie va avea loc o nouă campanie de recrutare și selecție pentru cetățenii care aspiră la îndeplinirea serviciului militar în rezervă, în calitate de rezerviști voluntari în Armata României!

Citește și: Val de scumpiri în rândul carburanților. Începând cu 1 iulie românii vor plăti mai mult pentru un plin de motorină sau benzină

Iată ce au transmis oficialii și care sunt documentele de care ai nevoie!

Articolul continuă după reclamă

MApN recrutează rezerviști voluntari

În prezent sunt scoase la concurs un număr de aproape 5 000 de locuri pentru ofițeri, maiștri militari, subofițeri, gradați, dar și soldați în majoritatea unităților militare din întreaga țară.

Iată informațiile principale în acest sens!

„Ministerul Apărării Naționale organizează, în perioada 20 mai - 27 iunie, o nouă campanie de recrutare și selecție pentru cetățenii care doresc să îndeplinească serviciul militar în rezervă, în calitate de rezervist voluntar în Armata României.

Sunt disponibile 4936 de locuri de rezervişti voluntari (ofițeri, maiștri militari, subofițeri, gradați și soldați) în unităţi militare de pe întregul teritoriu național.

Procesul de recrutare şi selecţie se desfăşoară în baza prevederilor Legii nr. 270/2015 privind Statutul rezerviştilor voluntari, republicată, şi a Ordinului ministrului apărării naţionale nr. M. 25/2017 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 270/2015, cu modificările şi completările ulterioare”, potrivit unui comunicat de presă.

Citește și: Președintele Iranului a murit după ce elicopterul în care se afla s-a prăbușit. Ce se întâmplă acum în Iran

„Cetățenii interesați se pot informa la centrele militare despre etapele procesului de recrutare şi selecţie, structurile desemnate să execute selecția, unitatea sanitară militară unde urmează să susţină examinarea medicală, precum și unitatea militară sau centrul de instruire în care urmează să execute programul de instruire iniţială, în situația în care fac obiectul acestei instruiri, potrivit legii, precum şi despre avantajele îndeplinirii serviciului militar în calitate de rezervist voluntar.

Candidaţii proveniţi din rândul cetăţenilor fără pregătire militară vor fi consiliaţi în ceea ce priveşte exprimarea opţiunilor, în sensul orientării către funcțiile pentru care aceştia îndeplinesc criteriile specifice referitoare la nivelul studiilor și corespondența specializărilor dobândite în viața civilă cu armele/serviciile și specialitățile militare.”

Documente necesare pentru înscriere

În ziua prezentării la centrul militar, cei care își doresc o carieră în acest domeniu vor completa o fișă de înscriere alături de următoarele documente:

  • actul de identitate în original și în copie
  • certificat de cazier judiciar, eliberat cu maxim 6 luni înainte de data depunerii
  • acte de studii și / sau alte documente care atestă alte competențe dobândite în viața civilă, în original și în copie
  • permisul de conducere valabil, în original și în copie, dacă este cazul, pentru candidații fără pregătire militară, dacă îndeplinirea atribuțiilor postului pentru care candidează presupune conducerea tehnicii specifice
  • livretul militar, în original și în copie, dacă este cazul, numai pentru cei care dețin calitatea de rezervist

Citește și: Magazinul din Constanța care vinde animale în condiții de groază, dar poliția nu intervine: „Sesizări multe fară niciun rezultat”

Vezi mai multe ştiri de ultimă oră pe observatornews.ro

Cum a reacționat o englezoaică atunci când a văzut prețul pentru o cafea în România. Reacția ei s-a viralizat rapid... O româncă prezidează completul care decide asupra mandatului de arestare pentru Benjamin Netanyahu...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 1 iunie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul este dat de Betty Salam
Hello Chef sezonul 7, 1 iunie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul este dat de Betty Salam Sambata, 01.06.2024, 15:04
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
x