Ratingul pentru datoriile pe termen lung a fost revizuit de la nivelul "BBB-" la "BB+", iar cel pentru datoriile pe termen scurt de la "A-3" la "B". Perspectiva calificativelor este negativa, se arata intr-un comunicat al agentiei de evaluare financiara.
Masura reflecta reducerea estimarilor S&P privind veniturile diviziei de telefoane si servicii a Nokia, in 2012, precum si a celor referitoare la profitabilitate si fluxul de capital .
S&P anticipeaza ca vanzarile telefoanelor cu sistem Lumia vor creste in timp, dar insuficient pentru a compensa declinul rapid al veniturilor aduse de aparatele dotate cu Symbian.
Agentia de evaluare financiara Fitch a retrogradat la randul sau in aceasta saptamana Nokia la "BB+", ca urmare a declinului cotei de piata, si a anuntat ca perspectiva ramane negativa.
Saptamana trecuta, Nokia a raportat o pierdere importanta pentru primul trimestru, a renuntat la directorul de vanzari si a promis noi reduceri de costuri.