Antena Căutare

De ce trăiesc japonezii cel mai mult? Află secretele lor!

Japonezii sunt cei mai longevivi oameni ai planetei. Tocmai de aceea stilul lor de viață stârneşte tot mai mult interes din partea oamenilor de ştiinţă care studiază sănătatea şi longevitatea, iar motivele pentru care se întâmplă acest lucru nu sunt puţine. De asemenea, aceștia sunt cunoscuți pentru că au cea mai mică rată a mortalității din cauza cancerului

Japonezii sunt cei mai longevivi oameni ai planetei. Tocmai de aceea stilul lor de viață stârneşte tot mai mult interes din partea oamenilor de ştiinţă care studiază sănătatea şi longevitatea, iar motivele pentru care se întâmplă acest lucru nu sunt puţine. De asemenea, aceștia sunt cunoscuți pentru că au cea mai mică rată a mortalității din cauza cancerului

Experţii au analizat stilul de viaţă al japonezilor şi au făcut următoarele recomandări:

1) Evitarea desertului

Niponii nu mănâncă atât de mult zăhăr. Aceștia încheie prânzul mai degrabă cu un ceai verde decât cu o prăjitură. Consumul de zahăr al populației japoneze este, în medie, de 48,8 g pe zi, în timp ce englezii depăşesc suta de grame.

2) Înlocuirea salatei cu algele

Dieta saracă în grăsimi şi bogată în fructe şi alge marine îi ajută să nu acumuleze grăsimi.
Alginatul de sodiu, un compus regăsit în alge, împiedică absorbţia grăsimii în organism. Astfel, o creştere de patru ori a nivelului de alginat din organism a împiedicat asimilarea grăsimii cu 75%.

3) Ridicarea de la masă înainte de a ne sătura

În insula Okinawa din Japonia există cel mai mare număr de centenari din lume. Nutriţioniştii consideră că acest lucru se datorează regulii "hara hachi bu" – mânci până simţi că te-ai umplut în proporţie de 80%.
De altfel, majoritatea nutriţioniştilor este de acord că există un decalaj care durează circa 20 de minute între instalarea saţietăţii şi semnalul pe care creierul îl trimite stomacului. Ghidându-se după acest principiu, japonezii consumă porţii mai mici.

4) Consumul de sushi

Gustarea tradiţională japoneză pe bază de orez şi peşte, reprezintă o sursă ideală de acizi graşi omega 3, importanţi pentru sănătatea creierului şi a inimii. Japonezii consumă între 80 şi 100 de grame de peşte zilnic.

5) Mersul pe jos

Cei mai mulți japonezi se deplasează cu mijloacele de transport în comun și merg foarte mult pe jos. Unul dintre motive este faptul că în Japonia mașina personal este costisitoare.
De asemenea, ultimele studii efecutuate de cercetătorii de la Harvard au arătat că mersul pe jos timp de două ore şi jumătate pe săptămână ar putea adăuga şapte ani de viaţă.

6) Exercițiile Tai Chi

Această formă străveche de arte marţiale combină respiraţia profundă cu mişcările lente. Este considerată o formă ideală de mişcare pentru persoanele în vârstă, pentru că nu solicită articulaţiile.

În Japonia, grupurile de oameni care practică Tai Chi în parcuri reprezintă un peisaj obişnuit.

Persoanele care locuiesc în arhipelagul nipon au cea mai lungă speranţă de viaţă, cu o medie de 82,5 ani, faţă de 80 de ani, cât au europenii. În plus, în rândul lor se înregistrează cea mai mare proporţie de centenari, incluzând-o pe Misao Okawa, de 116 ani, probabil cea mai în vârstă persoană din lume.

Autorităţile din Peru sunt în alertă, din cauza vulcanului Ubinas... Decizie radicală! Rușii nu mai vor carne din România...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 6: Tartă Tatin cu cremă chantilly
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 6: Tartă Tatin cu cremă chantilly Marti, 07.05.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x