Antena Căutare

Teheranul dezminte orice tentativă de ”muşamalizare” a vinei autorităţilor în doborârea zborului PS752

Guvernul iranian a negat luni faptul că a încercat să ”muşamalizeze” vina autorităţilor în drama avionului de linie ucrainean doborât dein eroare la 8 ianuarie în apropiere de Teheran, relatează AFP.

”În aceste zile triste, critici au fost adresate conducătrilor şi autorităţilor ţării. Unii conducători au fost acuzaţi de minciună şi încercarea de a muşamaliza cazul, cu toate că în realitate, sincer, nu a fost aşa”, a declarat pentru presă un purtător de cuvânt al Guvernului, Ali Rabii.

”Adevărul este că noi nu am minţit. A minţi înseamnă travestirea adevărului intenţionat şi cu bună ştiinţă. A minţi înseamnă a muşamaliza informaţii. A minţi înseamnă să cunoşti un fapt şi să nu-l spui sau să deformezi realitatea”, a subliniat Rabii.

”Ceea ce am spus noi joi (...) avea la bază (...) informaţii clasificate care au fost prezentate întregului Guvern, potrivit cărora nu a existat vreo legătură între accident şi un (tir de) rechetă”, a mai declarat el.

Forţele armate iraniene şi-au recunoscut sâmbătă vina în drama zborului PS752 aparţinând companiei ucrainene Ukraine International Airlines (UIA), doborât la 8 ianuarie înainte de zori după ce a decolat de la Teheran.

Joi şi vineri, Organizaţia Aviaţiei Civile iraniene şi Guvernul au negat ipoteza potrivt căreia avionul ar fi fost doborât de o rachetă, avansată încă de miercuri de Ottawa.

Cele 176 de persoane de la bordul avionului - majoritatea iranieni şi canadieni - au murit în catastrofă.

Anunţul cu privire la vina forţelor armate a creat un şoc în Iran şi un val de indignare.

O ceremonie de omagiere a victimelor la o universitate din Teheran s-a transformat sâmbătă seara într-o manifestaţie împotriva autorităţilor, unde s-a strigat ”Moarte mincinoşilor” şi care a fost dispersată de poliţie.

Adunări ale furiei - de o amploare dificil de evaluat - au avut loc din nou duminică seara la Teheran, potrivit unor înregistrări video publicate pe reţele de socializare, care nu au putut fi autentificate imediat.

Sursa : news.ro

Nancy Pelosi consideră că există ”suficiente probe” în vederea destituirii lui Donald Trump... Imaginile care au făcut înconjurul lumii. Ce fac autoritățile din Australia pentru a salva animalele care au supraviețui...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 25 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Mishei
Hello Chef sezonul 7, 25 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Mishei Sambata, 25.05.2024, 15:58
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
x