Antena Căutare

Fiecare centimetru din corpul lui este acoperit de tumori dureroase: „Cei din jur au uitat că sunt om, mă tratează ca pe-un animal”

Spune că își trăește viața mai rău ca un „animal râios”. Aruncat pe străzi, de neangajat, nu poate beneficia nici măcar de mila oamenilor. Medicii i-au dat un diagnostic, dar tratamentul este departe de a fi ce și-ar fi dorit.

Fiecare centimetru din corpul lui este acoperit de tumori dureroase: „Cei din jur au uitat că sunt om, mă tratează ca pe-un animal” Galerie
Fiecare centimetru din corpul lui este acoperit de tumori dureroase

O umflătură mică, apărută acum 15 ani. Așa a început totul pentru acest fermier din India. În câteva luni, întregul lui corp era plin de tumori dureroase, de diferite dimensiuni.

Nu a primit compasiune de la cei din jur. A fost dat afară de la ferma la care lucra și unde locuia. De atunci, nimeni nu vrea să îl primească. Renegat de familie, a ajuns, la 65 de ani, pe străzi.

Totul, din cauza unei afecțiuni genetice foarte rare.

Diwakar Bisoye își dorește cu disperare să redevină normal. De ani de zile visează la un tratament miraculos ce l-ar putea vindeca. Până atunci, de fiecare dată când trebuie să iasă în public, își acoperă fața și corpul.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Boala misterioasă, descoperită

analizând fotografiile în care apare bărbatul, medicii sunt convinși că Diwakar suferă de o formă foarte agresivă a unei boli genetice rare ec afectează sistemul nervos.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Nu știai! De ce sunt taxiurile galbene, în toată lumea! S-a demonstrat științific!... Un creier uman a „supraviețuit” 2.600 de ani! Secretul descoperit de cercetători. „Ceva crud i s-a întâmplat acestei per...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă Sambata, 18.05.2024, 15:30
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
x