Templul tuturor religiilor, locul unde creștinul e „acasă” cu musulmanul, evreul și budistul!

 
+3 click pentru
galerie

Pare greu de crezut, dar undeva în lume există ceea ce se numește „Templul tuturor religiilor”. Aici orice om credincios se poate simți ca „acasă”.

Impresionanta construcție se află în Kazan (Rusia) și este opera unui artist ce a vrut să aducă religiile lumii mai aproape una de alta.

A stat omul, s-a gândit și i-a venit ideea să facă un templu, respectând elementele de arhitectură și de artă din fiecare religie în parte.

Însuși orașul Kazan este un pod de legătură între creștini și musulmani. Bogat în istorie, locul este unul dintre cele mai vechi orașe din lume, dar și o importantă atracție turistică.

Mai exact, turiștii preferă, după Moscova și Sankt Petersburg, să vină aici!

Artistul Ildar Khanov a studiat diferitele stiluri arhitecturale și a conceput un templu unde creștinii găsesc crucea și turla, musulmanii au semiluna, iar evreii se pot bucura de steaua lui David.

Culorile, formele și orice alt detaliu este respectat întocmai, pentru ca orice credincios, indiferent de religia sa, să se simtă ca „acasă”!

 Totul a început după ce artistul și-a visat tatăl de mai multe ori. Acesta i-a cerut, în repetate rânduri, să construiască acest templu. Și visul a devenit realitate!

„În fond, religiile duc toate către același punct. Conflictele nu își au rostul, destinația finală e aceeași pentru toți”

 

facebook whatsapp twitter pinterest
PREMIUM

Mai multe 

100 de zile de vara

Vezi detalii 

Spynews.ro

Mai mult