Câteva zeci de persoane au protestat din nou în Capitală faţă de votul în cazul Oprea. Fostul vicepremier a anunţat că demisionează din Senat

 

Aproximativ 50 de persoane au continuat, vineri seară, protestele faţă de decizia senatorilor în cazul Gabriel Oprea, fostul ministru de Interne anunţând înainte de manifestaţie că îşi va înainta demisia din Parlament.

Protestatarii au venit cu pancarde cu mesaje precum "Jurăm, jurăm să nu vă mai votăm", "Vrem 300, nu 600", "73, nişte derbedei", "Vrem dreptate, nu imunitate".

Aproximativ 3.000 de oameni au protestat în faţa Senatului joi seara faţă de decizia parlamentarilor de a respinge cererea DNA de urmărire penală a fostului ministru de Interne Gabriel Oprea, aceştia blocând timp de câteva zeci de minute Calea 13 Septembrie.

Demisia fostului vicepremier Gabriel Oprea nu a fost înregistrată vineri, până la terminarea programului Senatului la cabinetul preşedintelui, Călin Popescu Tăricenau, a precizat purtătorul de cuvânt al preşedintelui Senatului, Andrei Alexandru.

"Până la închiderea programului Senatului la cabinetul preşedintelui nu a fost înregistrată demisia senatorului Gabriel Oprea. Indiferent de momentul înregistrării unei asemenea cereri, procedura demisiei e completă dupa susţinerea ei în plenul Senatului", a precizat purtătorul de cuvând al preşedintelui Senatului, Andrei Alexandru.

Fostul vicepremier Gabriel Oprea a anunţat vineri că demisionează din Senat.

''Nu mă ascund în spatele niciunei imunităţi şi, la fel ca şi familia Gigină, doresc adevărul despre acel accident. Înţeleg că sunt opinii juridice divergente cu privire la posibilitatea reluării votului. Prin urmare, ca să nu mai existe vreo îndoială, vă anunţ că demisionez din Senatul României. Procedura, conform Regulamentului, se va realiza săptămâna viitoare'', a afirmat el.

facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
PREMIUM

Mai multe 

HOROSCOP

mai multe 

Berbec

Taur

Gemeni

Rac

Leu

Fecioara

Balanta

Scorpion

Sagetator

Capricorn

Varsator

Pesti