Antena Căutare

Medicii sunt în alertă! Primul caz european de femeie gravidă contaminată cu virusul ZIKA

O femeie însărcinată care a revenit în Spania după o călătorie în Columbia este infectată cu virusul Zika, a anunţat ministerul Sănătăţii de la Madrid, transmite Agerpres, precizând că este vorba despre primul caz de acest gen semnalat până în prezent în Europa.

O femeie însărcinată care a revenit în Spania după o călătorie în Columbia este infectată cu virusul Zika, a anunţat ministerul Sănătăţii de la Madrid, transmite Agerpres, precizând că este vorba despre primul caz de acest gen semnalat până în prezent în Europa.

Diagnosticarea s-a făcut în Catalonia, regiune din nord-estul Spaniei. Cu o sarcină de 12-13 săptămâni, femeia nu a fost internată, dar se află sub supraveghere medicală, precizează EFE.

Numele femeii gravide care a prezentat simptome ale contagierii la întoarcerea dintr-un voiaj în America de Sud se adaugă celor şapte persoane care au "importat" virusul în Spania după o deplasare în această zonă geografică, a mai precizat ministerul.

"Situaţia nu este câtuşi de puţin alarmantă", având în vedere că gripa provocată de acest virus are "simptome foarte slabe", a asigurat un consilier pe probleme de sănătate din Madrid.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a creat la 2 februarie o Unitate de Răspuns Global pentru coordonarea acţiunilor de combatere a propagării virusului Zika, suspectat de provocarea la nou-născuţi a unor malformaţii congenitale şi a unor afecţiuni neurologice grave. Măsura a fost luată după ce în ajun OMS a declarat că "recenta creştere a numărului de cazuri de microcefalie şi de alte afecţiuni neurologice înregistrate în Brazilia, după o situaţie asemănătoare petrecută în Polinezia Franceză în 2014, reprezintă o urgenţă globală de sănătate publică". Potrivit OMS, patru ţări — Brazilia, Franţa, SUA şi El Salvador — au furnizat informaţii în legătură cu o posibilă asociere a acestor probleme de sănătate cu virusul Zika, propagat prin înţepătura ţânţarului Aedes aegypti.

Locuieşti la bloc? Cum se schimbă cheltuielile de întreţinere pentru fiecare apartament... A scăpat de pe TITANIC pentru că a fost MORT DE BEAT. ”Am stat în apa rece două ore. Consumasem whisky, vin, lichior și ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă Sambata, 18.05.2024, 15:30
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
x