Antena Căutare

Accident spectaculos, suprins de camerele de supraveghere. Nu a acordat prioritate și a făcut trei victime

Accident spectaculos, suprins de camerele de supraveghere din Drobeta Turnu Severin! Totul s-a întâmplat din cauză că, într-o intersecţie, un şofer a considerat că nu e cazul să acorde prioritate.

Accident spectaculos, suprins de camerele de supraveghere din Drobeta Turnu Severin! Totul s-a întâmplat din cauză că, într-o intersecţie, un şofer a considerat că nu e cazul să acorde prioritate.

A intrat în forţă şi a lovit o maşină care circula regulamentar. Impactul a fost atât de puternic, încât automobilul s-a răsturnat şi a intrat într-un vehicul parcat pe marginea drumului.

Cei trei pasageri aflaţi în interior au ajuns la spital plini de vânătăi şi tăieturi. Şi, chiar dacă niciunul dintre ei nu a fost rănit foarte sever, medicii au decis să-i ţină sub supraveghere măcar câteva ore.

Şoferul care a ignorat regulile de circulaţie este anchetat, iar pe numele lui s-a deschis un dosar pentru vătămare corporală din culpă.

Citește mai mult pe Observator.tv!

Vreme ca la sfârşit de iulie! Zonele din țară unde temperaturile vor urca până la 35 de grade Celsius... Lidia Fecioru, dezvăluire uluitoare despre cei născuți între anii 2015-2025: „Sunt copii cu suflete ca...”...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă Sambata, 18.05.2024, 15:30
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
x