Antena Căutare

ALOCAŢII COPII 2018. Schimbare uriaşă, câţi bani vor primi părinţii de la stat pentru copii! Guvernul a făcut anunţul!

În următoarea şedinţă de Guvern, potrivit premierului Viorica Dăncilă, va fi adoptată o nouă ordonanţă, de această dată care să corecteze "defecţiunile" din legea salarizării legate de indemnizaţiile pentru mame şi concediile medicale. Dăncilă a spus că principalele elemente ale legii salarizării au fost îndeplinite.

În următoarea şedinţă de Guvern, potrivit premierului Viorica Dăncilă, va fi adoptată o nouă ordonanţă, de această dată care să corecteze "defecţiunile" din legea salarizării legate de indemnizaţiile pentru mame şi concediile medicale. Dăncilă a spus că principalele elemente ale legii salarizării au fost îndeplinite.

„Eu consider că cele patru elemente care au stat la baza legii salarizării au fost îndeplinite. Aici mă refer la munca egală, plata egală - şi cred că ministrul Muncii a dat exemplul unor consilieri care la un minister aveau 18.000 de lei și acelaşi consilier cu aceeaşi muncă avea 4.000 de lei la alt minister. Deci este, prin urmare, un principiu european ca la muncă egală să avem plată egală”, declarat luni Viorica Dăncilă.

Premierul a recunoscut că au existat unele probleme, care au fost, însă, reglate de ordonanţe. Dăncilă a mai anunţat că în următoarea şedinţă de guvern va fi adoptată o nouă ordonanţă, care să regleze indemnizaţiile mamelor şi "defecţiunile" din legea privind concediile medicale.

"În următoarea şedinţă vom avea încă o ordonanţă să reglăm pentru mămici, pentru concediile medicale, acolo unde avem deficienţe”, a declarat Dăncilă.

Zeci de persoane au participat, duminică, la un protest în faţa Guvernului, nemulţumite de scăderea indemnizaţiilor de concediu medical, inclusiv prenatal. Oamenii au arătat cartonaşe roşii guvernanţilor. Protestul a debutat la prânz, iar mobilizarea s-a făcut pe reţelele de socializare.

Indemnizaţiile au fost reduse întrucât s-a modificat baza de calcul, ca urmare a majorării salariului minim. Astfel, în decembrie 2017, contribuţia CAS era plafonată la suma de 115 lei (calculata ca 10,5% x 35% x salariu mediu brut pe tara). În decembrie, salariul mediu brut pe ţară era de 3.131 de lei.

Însă, în ianuarie, 2018, a crescut atât salariul mediu brut pe ţară (la 4.162 de lei), cât si procentul care se aplică, suma CAS fiind de 364 lei (25% x 35% x salariu mediu brut pe ţară).

După OUG 3/2018, pentru calculul CAS se elimina plafonul de 35%, iar CAS se calculează ca 25% din indemnizaţia de concediu efectiv primită de fiecare.


Școlile, închise în București! Ce trebuie să știe părinții care nu au cu cine să-și lase copiii! A fost făcut anunțul pr... Dacă treci cu brio de EVALUAREA NAŢIONALĂ, primeşti 500 de lei de la primărie! Nou-născuţii, "premiaţi" şi ei....

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 4 mai 2024. Leoo Dumitru i-a provocat pe chef Samuel și Roxana Blenche la un nou duel. Ce rețete trebuie să prepare
Hello Chef sezonul 7, 4 mai 2024. Leoo Dumitru i-a provocat pe chef Samuel și Roxana Blenche la un nou duel. Ce rețete trebuie să prepare Sambata, 04.05.2024, 16:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x