- Luni, Marți și Miercuri de la 20:30, Nea Mărin se întoarce! Poftiți pe la noi: Poftiți în Dobrogea, pe Antena 1 și în AntenaPLAY
- Formula 1™ se vede în AntenaPLAY! Nu rata Marele Premiu din Imola pe 19 mai, de la 19:45 în AntenaPLAY!
Inspectorii pentru Protecția Consumatorilor au dat amenzi în valoare de 324.000 de lei în urma controalelor care au vizat respectarea legale în exploatarea locurilor de joacă pentru copii. Acțiunea a fost efectuată la nivel național.
În cazul a aproximativ 70 de operatori economici a fost dispusă o măsură de oprire temporară a desfășurării serviciului până la remedierea neconformităţilor constatate.
Conform unui comunicat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), a fost desfășurată o acțiune care a vizat 275 de operatori economici din toate județele țării. Acțiunea a avut loc între 18 iunie- 2 iulie.
Au fost aplicate 168 de sancţiuni contravenţionale dintre care 103 avertismente şi 65 amenzi contravenţionale în valoare de 324.000 de lei.