Antena Căutare

Cât de nocive sunt pateurile de post? Ne facem mai mult rău consumându-le! Ce substanțe toxice conțin produsele din soia

Periada postului trebuie să însemne pentru noi atât o perioadă de detoxifiere a organismului, cât și de liniștire interioară. Grija noastră față de corp este mai sporită în perioada dinaintea marilor sărbători. Din dorința de a nu consuma carne, ne facem mai mult rău mâncând alimente procesate din comerț care sunt preparate din soia.

Cât de nocive sunt pateurile de post? Ne facem mai mult rău consumându-le! Ce substanțe toxice conțin produsele din soia
Ce substanțe toxice conțin produsele din soia

Mulți nu știu cât de periculoase sunt aceste alimente care sunt făcute să subtituiască produsele de bază, carnea sau lactatele.

În categoria produselor nocive intră pateurile vegetale şi „mezelurile”, din cauza conţinutului mare de „E-uri” sau alte sintetice menite să facă produsul să semene cât mai mult la gust, miros şi culoare cu alimentul pe care îl imită.

„Pateul din soia conţine la fel de mulţi aditivi ca cel animal, poate chiar mai mulţi. La fel şi salamul, şi crenvurştii de post sau şniţelul, care mai e şi prăjit. În niciun caz nu trebuie să mâncăm zilnic astfel de produse”, recomandă prof. Gheorghe Mencinicopschi, specialist în alimentaţie.

Sfatul specialiştilor în alimentaţie este să ocoliţi produsele care conţin polifosfaţi (E452), glutamat monosodic (E 621) şi coloranţi chimici de sinteză. Cel mai des întâlniţi sunt tartrazina (E102), galben de chinolină (E 104) şi carmin (E 120). Acesta din urmă este obţinut dintr-o insectă şi, cu toate acestea, se regăseşte în unele produse de post.

Alte substanţe de care trebuie să vă feriţi sunt conservanţii-benzoaţi (E 211, E212, E213) şi de nitriţi (E251), cazeinat de sodiu, care este, de fapt, o proteină din lapte, substanţe de îngroşare – gume guar-E412, xantan- E415, gelan-E418, caruba-E410 şi gumă arabică sau acacia-E414-, sulfaţi/sulfiţi (E227, E228), BHA (E320)-foarte nociv pentru sănătate, caramel (E150) şi EDTA (E385), care se foloseşte în special în conserve şi este unul din cei mai periculoşi aditivi

Medicii atrag atenţia că anumite produse sunt de post doar cu numele, pentru că pe etichetă se regăsesc ingrediente „de dulce”.

„Există unele tipuri de caşcaval din soia care conţin cazeină (proteină din lapte care contribuie la coagularea acestuia). Acest produs, deşi este fabricat din soia, nu mai poate fi considerat de post”, atrage atenţia Mencinicopschi.

Singura soluţie ca să nu fiţi păcălit de comercianţi este să verificaţi foarte atent eticheta. Ingrediente precum cazeina, derivat de ou, zer, praf de zer nu au ce să caute într-un produs de post.

(Sursa: doctorulzilei.ro)

Noi detalii ies la iveală în cazul copiilor abuzați de părinții lor. Micuții ar avea vârste cuprinse între o lună și nou... Infirmieră surprinsă beată în spital. Bolnavii pe care trebuia să-i îngrijească, revoltați: "Abia se putea ținea pe...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 6: Tartă Tatin cu cremă chantilly
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 6: Tartă Tatin cu cremă chantilly Marti, 07.05.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x