Antena Căutare

Snopp Dogg a ajuns la Bogata! Tinerii s-au pozat cu artistul și s-au distrat în ritmuri de jazz!

Snoop Dogg a ajuns la Bogata. Sau cel puţin asta ar putea spune cei care s-au pozat cu replica lui din carton. Rapperul a fost atracţia principală, la festivalul de jazz, organizat la sat. Două mii de turişti au vizitat astăzi Bogata, atraşi de muzica bună şi gulaşul şi mai bun.

Rapperul a reuşit să adune aici 2.000 de oameni, adică exact câţi locuitori sunt în această comună mureşană.

Tineri, întinşi pe pături. Sau desculţi, în iarbă. Sau la coadă, la gulaş. E cel mai mare picnic care s-a organizat vreodată la Bogata.

Şi când e vorba de iarbă verde, Snoop Dogg nu poate să lipsească.

Tinerii s-au pozat cu un Snopp Dogg din carton

A fost nevoie de o greşeală a unui rapper american, pentru ca românii să îşi amintească de frumuseţea Bogatei.

Din banii adunaţi, organizatorii festivalului vor să dea ceva înapoi. Bogata va avea în curând un parc.

S-a decis! Bucureștenii află ce se întâmplă cu Moscheea Centrală!... Prețurile nu au scăzut după reducerea TVA. Ce măsuri vor lua parlamentarii pentru buzunarele românilor...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă Sambata, 18.05.2024, 15:30
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
x