Antena Căutare

Forfotă mare în toată România. "Stranierii" se întorc acasă, în concediu

Se spune că nicăieri nu-i ca acasă, iar oamenii din Ţara Oaşului o ştiu cel mai bine. Aproape un sfert dintre locuitorii de aici muncesc în străinătate, dar tot la plaiurile mioritice le zboară gândul în fiecare zi.

Se spune că nicăieri nu-i ca acasă, iar oamenii din Ţara Oaşului o ştiu cel mai bine. Aproape un sfert dintre locuitorii de aici muncesc în străinătate, dar tot la plaiurile mioritice le zboară gândul în fiecare zi.

Şi de două ori pe an, de Crăciun şi în august, zboară şi ei spre meleagurile natale. Să-şi vadă rudele, prietenii, să vadă cum merg lucrările la casele ridicate cu bani din străinătate sau să facă nuntă. Aşa cum cere tradiţia!

În timp ce mireasa se pregăteşte pentru cea mai importantă zi din viaţa ei, tinerii dau drumul la muzică şi încep să danseze.

Distracţia se mută apoi în curte, unde mirii îmbrăcaţi în haine populare se prind în horă. Mărioara şi Ion muncesc în Franţa de câţiva ani, iar familiei fetei locuieşte în Belgia. Pentru nuntă însă au venit toţi în Ţara Oaşului.

Aproape că nu e casă din care să nu fie plecată la muncă în străinătate măcar o persoană. Iar cea mai mare parte din banii câştigaţi peste hotare ajung în Ţara Oaşului.

Şi până când se vor întoarce la muncă, la sfârşitul lunii, în Negreşti-Oaş va fi o petrecere continuă. Peste puţin timp însă, oşenii vor face cale întoarsă spre Occident. Următoarea revedere va fi în jurul bradului de Crăciun.

Vezi imagini pe observator.tv!

Cutremur DEVASTATOR în Marea Neagră! Un tsunami de 5 metri a făcut ravagii în Mangalia... 20 august 1968: Primul autoturism romanesc, Dacia 1100. Modele secrete: Ferrari de România...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x