Antena Căutare

Halucinant! A vrut să-i trateze durerile de dinți cu ajutorul cocainei! Ce i s-a întâmplat unui băiețel de trei ani după ce mama lui i-a periat dinții cu substanța albă e cumplit

Un copil în vârstă de tri ani de zile a fost la un pas de moarte după ce mama sa a ales să-l spele pe dinți folosind cocaină. 

Un copil în vârstă de tri ani de zile a fost la un pas de moarte după ce mama sa a ales să-l spele pe dinți folosind cocaină.

Din dorința de a-i trata durerile cumplite de dinți, femeia a decis să încerce un truc neobișnuit, așa că a înmuiat periuța de dinți în cocaină și i-a periat dantura. La scurt timp, însă, băiețelului a început să i se facă rău, fapt pentru care a ajuns de urgență la spital.

Medicii au reușit să-l stabilizeze, însă a rămas internat în spital, pentru a-i fi monitorizată starea de sănătate. De asemenea, în urma investigațiilor făcute de medici, aceștia au stabilit că băiatului nu i-a fost afectat sistemul cardiac sau neurologic, însă chiar și așa, el a rămas sub supravegherea medicilor.

Femeia în vârstă de 24 de ani, mama copilului, a fost reținută de poliție. Băiețelul a rămas în grija bunicii.

Doar în România mai vezi! Abonament pentru toaleta publică, în Râmnicu Vâlcea!... Schimbare uriașă pentru absolvenții de clasa a XII-a! Anunțul făcut de ministrul Educației: ”E pentru prima dată când se...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă Sambata, 18.05.2024, 15:30
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
x