Antena Căutare

Hoţii au furat aproximativ 50.000 de euro din două seifuri ale Casei de Pensii Timiş

Persoane necunoscute au pătruns în Casa de Pensii Timiş şi, cu ajutorul unor extinctoare, au spart două seifuri din care au furat aproximativ 50.000 de euro. Instituţia este închisă cel puţin până la orele prânzului, pentru ca poliţiştii să facă cercetările la faţa locului.

Potrivit poliţiştilor, hoţii au intrat în clădire pe o uşă din spate şi, cu ajutorul a două extinctoare, au spart două seifuri.

Angajaţii au descoperit totul, luni dimineaţă, când au ajuns la serviciu.

În cele două seifuri se aflau aproximativ 50.000 de euro, echivalentul în lei.

Poliţiştii au început cercetările, iar criminaliştii prelevează probe şi vor fi analizate şi imagini de pe camerele de supraveghere.

Angajaţii au fost trimişi acasă până la orele prânzului, pentru ca poliţiştii să poată face cercetările. Cel puţin până atunci, instituţia rămâne închisă publicului.

Sursa : news.ro

Incediu în Neamț ! O mamă împreună cu cei doi copii au ars de vii... Începe a patra campanie arheologică la Târgu Ocna, pentru descoperirea rămăşiţelor unor deţinuţi politici...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 7: Cremă Vichyssoise (supă cremă de praz și cartofi)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 7: Cremă Vichyssoise (supă cremă de praz și cartofi) Luni, 13.05.2024, 11:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
x