Antena Căutare

Iarna a pus stăpânire pe România! Cod galben în mai multe judeţe, şosele blocate şi accidente în lanţ

Vântul puternic şi ninsoarea abundentă au făcut ravagii în mai multe judeţe ale ţării, circulaţia a fost blocată şi s-au produs accidente în lanţ.

Vântul puternic şi ninsoarea abundentă au făcut ravagii în mai multe judeţe ale ţării, circulaţia a fost blocată şi s-au produs accidente în lanţ.

UPDATE 18:45 - Zece judeţe din estul şi sud-estul ţării sunt sub cod galben de ninsori şi vânt până marţi, la ora 6.00, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie. Atenţionarea este valabilă pentru judeţele Iaşi, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Tulcea, Constanţa, Ialomiţa şi Călăraşi. În intervalul menţionat, în sudul şi în estul Moldovei, în Dobrogea şi în estul Munteniei vor fi ninsori locale, iar vântul, deşi în diminuare, va mai prezenta intensificări cu viteze ce vor atinge, în special în prima parte a nopţii, 50 - 60 km/h, viscolind sau spulberând zăpada.

Autostrada A2 pe tronsonul Bucureşti - Feteşti şi 23 de drumuri din 11 judeţe sunt închise din cauza ninsorii şi a viscolului, în judeţele Buzău, Brăila şi Vrancea fiind oprită circulaţia pe toate drumurile naţionale, a anunţat Centrul Infotrafic din Poliţia Română.

Circulaţia rutieră este întreruptă pe şapte tronsoane de drumuri naţionale, din Buzău, Ialomiţa, Brăila, Vrancea şi Galaţi, din cauza ninsorii abundente şi viscolului, iar pe A2 au început să se formeze suluri de zăpadă.

UPDATE 08:54 - Tronsonul Bucureşti-Drajna din A2 şi aproape toate drumurile naţionale din Buzău şi Brăila sunt închise.

Tronsonul Bucureşti - Drajna din A2, toate drumurile naţionale din Buzău şi aproape toate din Brăila, cu excepţia DN22 Brăila - Galaţi, au fost închise din cauza ninsorii şi vântului.

Circulaţia rutieră este întreruptă şi pe alte tronsoane de drumuri naţionale: DN2C Costeşti (jud. Buzău) - Slobozia, DN2N Bogza - Dumbrăveni (jud. Vrancea), DN23B Măicăneşti - Ciorăşti (jud. Vrancea), DN23A Gologanu - Tătăranu (jud. Vrancea) şi DN24D Tuluceşti - Vârlezi (jud. Galaţi).

În plus, este restricţionată circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe DN4 Bucureşti - Olteniţa, DN1D Albeşti-Paleologu - Urziceni, DN1B Albeşti-Paleologu - limită judeţul Buzău, DN 13A Miercurea Ciuc - Odorheiu Secuiesc, DN12A Miercurea Ciuc - Lunca de Sus, DN5B Giurgiu - Ghimpaţi şi pe DN2(E85), în judeţele Ilfov şi Ialomiţa.

Centrul Infotrafic recomandă şoferilor ca, înainte de a porni la drum, să îşi echipeze autovehiculele cu anvelope de iarnă şi să se intereseze cu privire la starea traseului pe care urmează să se deplaseze, iar în timpul deplasării, să adapteze viteza în funcţie de condiţiile meteo-rutiere şi să nu bruscheze comenzile autovehiculului. De asemenea, este necesar ca ei să respecte indicaţiile şi recomandările poliţiştilor rutieri care acţionează permanent pe arterele pe care se circulă îngreunat din cauza condiţiilor meteorologice şi să permită accesul utilajelor de deszăpezire.

HOROSCOP 2015 pentru SĂNĂTATE! Află ce te aşteaptă şi cum te vei simţi în anul următor... Informaţii de ultimă oră! Cum o să fie vremea până în luna martie şi când vom scăpa de iarnă...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x