Antena Căutare

Informare de ninsori și viscol la munte, precipitații mixte și intensificări ale vântului. Care sunt zonele afectate

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o informare de vreme rea, valabilă la nivelul întregii țări, începând de sâmbătă dimineață și până în seara zilei de luni.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o informare de vreme rea, valabilă la nivelul întregii țări, începând de sâmbătă dimineață și până în seara zilei de luni.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 29 octombrie, ora 10:00 — 31 octombrie, ora 23:00, se vor semnala intensificări ale vântului și ninsori la munte.

Astfel, începând din cursul nopții de vineri spre sâmbătă (28/29 octombrie), la munte vântul se va intensifica treptat.

Sâmbătă, duminică și luni, mai ales în zona Carpaților Meridionali și Orientali vor fi intervale de timp în care va ninge și vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de peste 60 — 80 km/h, viscolind și spulberând ninsoarea.

ANM precizează că vor fi intensificări temporare ale vântului și în restul teritoriului, unde rafalele vor atinge 50 — 60 km/h, iar duminică și luni (30 și 31 octombrie), îndeosebi în Maramureș, Transilvaniași Moldova, trecător, se vor semnala precipitații mixte.

În dimineața zilei de sâmbătă, 29 octombrie, meteorologii vor actualiza informarea privind evoluția și intensitatea vântului și a ninsorilor din zona Carpaților Meridionali și Orientali.

COLECTIV - UN AN: Tedy Ursuleanu, supravieţuitoare: “Îmi prinsesem piciorul în ceva. Am urlat să mă scoată de acolo chia... Cea mai frumoasă femeie din lume este din Oradea! Tânăra i-a cucerit pe toți cu trupul ei de zeiță! (VIDEO)...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x