Antena Căutare

Jean-Paul Belmondo, legendă a cinematografiei franceze, a fost condus pe ultimul drum. Ceremonia fastuoasă care i-a fost dedicată

Jean-Paul Belmondo s-a stins din viață luni, 6 septembrie 2021, la vârsta de 88 de ani. Politicieni și personalități din lumea filmului și nu numai s-au numărat printre cei care au luat parte la ceremonia dedicată acestuia, în Paris. Jean-Paul Belmondo a fost înmormântat astăzi.

Imagini de la ceremonia dedicata lui Jean-Paul Belmondo, legendă a cinematografiei franceze Galerie
Jean-Paul Belmondo, legendă a cinematografiei franceze, a fost condus pe ultimul drum. Ceremonia fastuoasă care i-a fost dedicată | Profimedia

Președintele Franței, Emmanuel Macron, cel care i-a acordat actorului în 2019 însemnele Legiunii de onoare, a spus despre Jean-Paul Belmondo că a fost "prietenul pe care fiecare dintre noi l-ar fi vrut alături", a relatat presa străină. Emmanuel Macron i-a adus un omagiu, la Domul Invalizilor, în cadrul ceremoniei dedicată acestuia, conform jurnaliștilor din Franța.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Jean-Paul Belmondo, un gigant al cinematografiei franceze, a fost înmormântat astăzi

Jean-Paul Belmondo, unul dintre cei mai iubiți artiști francezi, a fost înmormântat astăzi. Alte legende ale cinematografiei franceze, actorii Alain Delon, în vârstă de 85 de ani, care mai e văzut rar în public, și Pierre Richard, de 87 de ani, au venit să își ia rămas bun la biserica Saint-Germain-des-Pres din Paris.

Alain Delon s-a declarat "distrus" când a aflat vestea morții. El a spus la postul Cnews, conform news.ro: "Voi încerca să mă ţin aşa, să nu fac acelaşi lucru în cinci ore... N-ar fi rău dacă am pleca împreună. Este o parte din viaţa mea, am debutat împreună în urmă cu 60 de ani".

Ieri, câteva sute de persoane, rude și apropiați ai actorului, dar și președintele Franței, membri ai guvernului, precum și personalități din lumea cinematografiei, culturii și sportului au luat parte la ceremonia fastuoasă care i-a fost dedicată lui Belmondo.

Emmanuel Macron: "Îl iubim pe Jean-Paul Belmondo pentru că ne seamănă"

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, prezent la Domul Invalizilor, a spus despre marele actor că a întruchipat Cei 30 de ani glorioşi ai Franţei, amintind cariera sa, de Noul Val, de cascadele spectaculoase, de filmele lui Henri Verneuil, a scris news.ro. Totodată, aceeași sursă a menționată că sicriul cu trupul actorului a părăsit curtea pe muzica lui Ennio Morricone, coloana sonoră din emblematicul film "Le Professionnel".

Emmanuel Macron: "Îl iubim pe Jean-Paul Belmondo pentru că ne seamănă. A fost prietenul pe care fiecare l-ar fi vrut alături. A fost fiul pe care orice părinte şi l-ar fi dorit. Adio, Bebel!".

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Jean-Paul Belmondo a decedat pe 6 septembrie 2021, la vârsta de 88 de ani, în casa acestuia din Paris. Familia acestuia a transmis un comunicat prin care a anunțat decesul: "Familia lui Jean-Paul Belmondo şi-a pierdut pilonul. Jean-Paul s-a stins. A plecat să se alăture vechilor complici de la Conservator. Zâmbetul lui sincer va fi mereu acolo", a scris news.ro.

Jean-Paul Belmondo, viața personală și cariera impresionantă

Jean-Paul Belmondo a fost fiul scuptorului Paul Belmondo, așa că viața lui a fost dintotdeauna în strânsă legătură cu arta, conform britannica.com. A făcut box o perioadă, iar apoi a decis să studieze actoria în Paris, iar apoi a făcut tranziția de pe scena teatrelor către ecran cu roluri mici, la început.

El a atras atenția însă regizorilor importanți, deși înfățișarea lui neconvențională nu îl ajuta prea mult, arată aceeași sursă. De obicei, a interpretat rolurile unor personaje rebele sau ale unor infractori, cum a fost în filmul "A double tour" (Claude Chabrol, 1959). Obișnuia să își facă singur cascadoriile în filme.

Printre titlurile sonore în care acesta a mai jucat se află filme precum "Breathless" (1960), "That Man from Rio" (1964), "Pierrot le Fou" (1965), dar și "Panică în oraş/ Peur sur la ville" (1975), de Henri Verneuil, alte două filme regizate de Claude Lelouch - "Un homme qui me plaît" (1969) şi drama "Viaţa unui copil răsfăţat/ Itinéraire d'un enfant gâté" (1988). Belmondo a jucat şi rolul unui membru al Legiunii Franceze într-un film din seria "James Bond", thrillerul "Casino Royale" din 1967, a scris news.ro.

De la jumătatea anilor 1960, a început să joace în filme de succes comercial şi a devenit un star al comediei franceze.

Jean-Paul Belmondo a fost însurat de două ori și a fost tatăl a patru copii, trei dintre ei provenind din prima căsnicie cu Élodie Constantin. La 70 de ani, i s-a născut cel de-al patrulea copil, cu cea de-a doua soție, dansatoarea Natty Tardivel. Ulterior, Belmondo a divorțat de aceasta. La vârsta de 75 de ani, presa vuia când a început o legătură cu un model Playboy, Barbara Gandolfi, mai tânără cu 42 de ani decât el, relație care s-a încheiat ulterior, de asemenea.

Lista țărilor cu risc epidemiologic a fost actualizată. Bulgaria a intrat în zona roșie. Ce se întâmplă cu Germania și C... Înălțarea Sfintei Cruci: 14 septembrie 2021. Tradiții și obiceiuri de Ziua Crucii...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x