Antena Căutare

Mii de elevi din toată țara, beneficiari ai programului ”Bani de liceu”. Ce condiții trebuie să îndeplinești pentru a primi într-o lună mai mult decât dublul alocației

Ministerul Educației a dat, din nou, startul programului ”Bani de liceu”, în care oferă sprijin financiar elevilor care cu situații materiale precare, dar cu rezultate bune la învățătură. 

Ministerul Educației a dat, din nou, startul programului ”Bani de liceu”, în care oferă sprijin financiar elevilor care cu situații materiale precare, dar cu rezultate bune la învățătură.

Pe edu.ro, portalul ministerului a fost publicată lista elevilor care vor primi spirjin financiar, în anul şcolar 2017-2018, în cadrul programului naţional de protecţie socială.

Suma pe care o vor primi liceeni este de 180 de lei pe lunã. Numãrul beneficiarilor este, anul acesta, mai mic decât în 2016, când s-au bucurat de acesti bani 3080 de liceeni.

Beneficiari ai programului national de protectie socialã “Bani de liceu” sunt elevii care se aflã în întretinerea familiilor al cãror venit brut lunar pe membru de familie realizat în ultimele trei luni anterioare depunerii cererii este de maximum 150 lei, precum si elevii care beneficiazã de o mãsurã de protectie ori aflati sub tutelã, în cazul respectãrii conditiei de venit. Sprijinul financiar se acordã pe bazã de cerere formulatã de elev. Cerere va fi însotitã de acte doveditoare privind venitul brut/lunã pe membru de familie. Sprijinul financiar din cadrul programului “Bani de liceu” se acordã elevilor pe toatã durata cursurilor, cei din clasa a XII-a beneficiind de acesti bani inclusiv pe timpul pregãtirii si sustinerii examenului de bacalaureat. Suportul financiar este conditionat de prezenta la scoalã, beneficiarii riscând sã piardã ajutorul dacã acumuleazã mai mult de 20 de absente nemotivate într-o lunã.

Sute de mii de bucureșteni, zilnic, în PERICOL! ”La metrou sunt foarte multe nereguli! Verificările nu se fac în realita... Prognoză meteo. Cum va fi vremea în zilele următoare: "Sunt anunțate ploi"...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x