Nici CARNEA nu mai e ce a fost! Coloranţii din fleicile din supermaket, mai periculoşi decât aditivii


Carnea nu se strică, se colorează. Da, aţi auzit bine, o fac deja mai mulţi producători, iar acuzaţiile vin de la asociaţia pentru protecţia consumatorilor


Produsele colorate cu chimicale par proaspete luni întregi. Dar sunt boală pentru cei care le pun pe masă. Aditivii din mezeluri şi conserve pot aduce de la dureri de cap, până la forme grave de cancer. Ultimele date arată că aproape 90% din preparate sunt colorate chimic.

Iar reporterii Observator au făcut şi-un experiment. Dacă ii pui ce trebuie, chiar şi carnea tocată veche se transformă în marfă ce pare de calitatea întâi.

Vânzătoarea din imaginile de mai sus ar putea jura că marfa ei este cea mai curată de pe piaţă. Totuşi, pare să ştie destul de bine cum merge treaba cu aditivii din carne.

Reporterii Observator au reuşit să transforme o carne a cărei culoare nu te-ar fi făcut să o cumperi, într-una proaspătă, de parcă atunci ar fi fost tăiat porcul.

Dar culoarea înseamnă boală. Nitritul de sodiu poate duce de la dureri de cap, până la cancer de colon. Şi nu e singurul element chimic din carne. Pe lângă el mai există şi monoglutamat de sodiu, caragenan şi arome artificiale.


Conservele din carne sunt şi ele pe lista neagră. Pe lângă chimicale, multe sunt şi cu o valoarea nutriţională foarte mică, pentru că sunt făcute din resturi.

Statistica mondială leagă peste 70 la sută dintre cancerele de colon de aceşti compuşi.

facebook whatsapp twitter pinterest
mai multe
HOROSCOP

mai multe 

Berbec

Taur

Gemeni

Rac

Leu

Fecioara

Balanta

Scorpion

Sagetator

Capricorn

Varsator

Pesti