Antena Căutare

O veste excelentă pentru cadrele didactice! Profesorii vor primi peste cinci ani banii câștigaţi în instanţă

Profesorii vor primi în 2018 doar 5% din drepturile salariale câștigate în instanța. Restul banilor sunt esalonati până în 2022. Deputații au adoptat, marți, proiectul de lege prin care plata drepturilor salariale câștigate în instanța de către personalul din învățământ este eșalonată pe următorii cinci ani, Senatul fiind, însă, camera decizională.

Propunerea legislativă se referă la adoptarea unor măsuri în domeniul finanțării învățământului și prevede că, începând cu dată de 1 ianuarie 2018, plata cheltuielilor cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora să se facă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educatiei.

Propunerea vine "că urmare a întârzierilor generate de asigurarea prin bugetele locale a plății respectivelor cheltuieli, cât și fondurile necesare pentru executarea hotărârilor judecătorești executorii, ce au că obiect acordarea de daune-interese moratorii sub formă dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii prin care s-au acordat drepturi salariale personalului din învățământ", potrivit actului normativ adoptat de Camera Deputatilor.

Astfel, în 2018 se va plăti 5% din valoarea titlului executoriu, iar în 2019, 10%.

In 2020 și 2021 se va plăti câte 25% din valoarea titlului executoriu, urmând că în ultimul an de plata, 2022, valoarea să crească la 35%, scrie www.portalinvatamant.ro.

Anunţ important! Poţi primi 2.500 de lei de la primărie. Ce trebuie să faci... O tânără terorizată de soţul drogat s-a sinucis! Aurelia a fost bătută, tunsă şi ameninţată cu pistolul la tâmplă, iar ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 4 mai 2024. Leoo Dumitru i-a provocat pe chef Samuel și Roxana Blenche la un nou duel. Ce rețete trebuie să prepare
Hello Chef sezonul 7, 4 mai 2024. Leoo Dumitru i-a provocat pe chef Samuel și Roxana Blenche la un nou duel. Ce rețete trebuie să prepare Sambata, 04.05.2024, 16:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x