Antena Căutare

PENSIE INTERNAȚIONALĂ 2018. Cum iei pensia dacă ai lucrat în străinătate. Calcule și condiții

Cum iei pensia daca ai lucrat în străinătate: noi calcule, tot ce trebuie să știi.

Pensie internațională 2018: Cum iei pensia dacă ai lucrat în străinătate: noi calcule, tot ce trebuie să știi.

Dacă ai lucrat cu acte în regulă în străinătate, plătind contribuțiile sociale, atunci acea perioadă trebuie avută în vedere la stabilirea pensiei de către statul român, dar și de către autoritățile statelor în care ai mai lucrat. Se poate vorbi de obținerea unei pensii internaționale, ținând cont că fiecare țară are propriile reguli în materie.

Pensie internațională 2018. Reguli. Conform legii, persoanele care au lucrat în mai multe țări pot beneficia de drepturi de pensie în fiecare dintre ele. Pentru statele din Uniunea Europeană precum Elveția, Islanda, Norvegia sau Lichtenstein, stabilirea pensiei pentru perioadele în care ai lucrat într-una dintre aceste țări ține cont de regulile stabilite prin Regulamentul (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială.

Regulile sistemului de stabilire a pensiei din România nu sunt identice cu cele din alte state. Trebuie să te documentezi temeinic cu privire la condițiile de acordare a pensiei: vârsta legală de pensionare diferă de la un stat la altul.

Pentru ca perioada muncită în străinătate să fie luată în considere, în vederea obținerii unei pensii internaționale, trebuie să fi lucrat într-un stat cel puțin un an. În România, stagiul minim de cotizare este de 15 ani, potrivit reglementărilor în vigoare. La calculul pensiei însă, casa de pensii trebuie să aplice principiul cumulării perioadelor de cotizare, ceea ce înseamnă că va lua în calcul toate perioadele în care lucrate în alte țări, ca și cum s-ar fi lucrat pe teritoriul României.

PENSIE ANTICIPATĂ PARȚIALĂ 2018. Noile condiții pentru a ieși mai rapid la pensie

Unde se depune cererea de pensie?

Regulamentul european prevede ca cererea să fie depusă la casa de pensii din țara în care locuim sau din ultima țară în care am lucrat. În România, cererea se depune la casa teritorială de pensii de care aparținem cu domiciliul, însoțită de documentele doveditoare.

Autorităţile române se vor ocupa de stabilirea pensiei pentru toate perioadele lucrate în celelalte țări. Casa de pensii la care s-a făcut cererea pentru pensie internațională trebuie să se ocupe de toate calculele, să ceară informațiile necesare cu privire la sistemele de pensii din țările respective.

Pensie internațională 2018. Cum se calculează pensia

Potrivit informațiilor oferite pe unul dintre site-urile oficiale ale UE, autoritățile abilitate din fiecare țară în care ați lucrat calculează ce pensie ar trebui să vă plătească ținând cont de toate perioadele în care ați lucrat în orice țară a Uniunii. Se cumulează perioadele lucrate în străinătate și stabilește pensia teoretică, adică pensia pe care ar trebui să v-o plătească dacă toate contribuțiile ar fi fost vărsate în fondul său de pensii, pe toată durata.

Valoarea rezultată se ajustează apoi pentru a reflecta durata efectivă a perioadelor de cotizare din țara respectivă („prestația pro-rata„). Dacă îndepliniți criteriile de eligibilitate pentru a primi o pensie de stat într-o anumită țară, indiferent de perioadele în care ați cotizat la fondurile de pensii din alte țări, casa de pensie calculează și pensia națională, cunoscută drept „prestație autonomă”.

Apoi, autoritatea națională compară prestația pro-rata și prestația autonomă și vă oferă prestația care are valoarea mai mare în țara respectivă.

Citește aici cum se calculează pensia și de ce acte ai nevoie pentru obținerea pensiei internațioale!

sursă: avocatnet.ro

Se întoarce IARNA? Cod galben de ninsori puternice și vânt puternic în aproape toate zonele ţării... Video viral. Un român plecat la muncă în străinătate îşi prinde soţia cu amantul în pat. Ce a urmat întrece orice imagin...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x