Antena Căutare

Poți spăla rufe, astăzi, în Sâmbăta Mare a Paștelui? Ce spun preoții

Sâmbăta Mare este ultima zi în care se mai fac pregătiri pentru Paști. De obicei, în această zi se sacrifică mielul, care este simbolul lui Iisus în tradiția creștină. Atunci când Iisus a murit pe cruce pentru mântuirea lumii ca un miel nevinovat, a fost numit ''Mielul lui Dumnezeu'', simbolizând sacrificiul său desăvârșit.

În Sâmbăta Mare, gospodinele pregătesc mâncarea pentru masa de Paște și fac ultimele retușuri prin casă. Principala grijă a oamenilor înainte de sărbătoarea Sfintelor Paști nu este însă mâncarea, ci primenirea hainelor, căci, la fel ca apa, haina are un rol purificator.

În Noaptea Învierii însă, orice activitate gospodărească încetează. Oamenii se pregătesc fizic şi sufleteşte pentru a primi lumina Învierii, pregătindu-şi haine noi şi aranjându-se.

Așadar, nu este interzis să speli în Sâmbăta Mare, însă preoţii spun că toată treaba trebuie făcută până la lăsarea nopţii.

Un cuib de berze din România poate fi urmărit LIVE pe internet. Vezi imaginile în timp real... Urarea pe care nu este bine să o faci de Paşte. Preoții nu sunt de acord cu aceste cuvinte...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x