Antena Căutare

Mario Iorgulescu și-a revenit, se mișcă prin salon. Fiul președintelui LPF, surprins în spitalul din Milano

Mario Iorgulescu a fost la un pas de moarte în România, după accidentul pe care l-a provocat și în care un om nevinovat s-a stins, lăsând în urmă doi copii orfani. Familia sa a decis să-l transfere la o clinică privată din străinătate, astfel că Mario a ajuns pe mâinile medicilor italieni, la Milano, unde pare că se simte excelent.

Mario Iorgulescu a fost la un pas de moarte în România, după accidentul pe care l-a provocat și în care un om nevinovat s-a stins, lăsând în urmă doi copii orfani. Familia sa a decis să-l transfere la o clinică privată din străinătate, astfel că Mario Iorgulescu a ajuns pe mâinile medicilor italieni, la Milano, unde pare că se simte excelent.

Potrivit ultimelor informații despre starea sa de sănătate a fiului președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, Gino Iorgulescu, citate de știripesurse.ro, acesta s-ar fi ridicat din pat, se mișcă prin salon, ajutat de medici şi asistente, dar și de persoane din familie şi a început să mănânce.

Mario Iorgulescu, fiul preşedintelui LPF, Gino Iorgulescu, a provocat în 8 septembrie un accident rutier,pe şoseaua Chitilei, din Bucureşti, soldat cu moartea unui tânăr de 24 de ani.

Mario Iorgulescu venea spre Capitală, a pierdut controlul volanului maşinii în care se afla, a intrat pe contrasens şi a lovit un alt autovehicul care circula regulamentar şi al cărui conducător a decedat pe loc în urma impactului. Mario Iorgulescu a fost transportat atunci la Spitalul Elias, în stare gravă.

Conform datelor de la Institutul Naţional de Medicină Legală, Mario Iorgulescu avea o alcoolemie de 1,96 g/l alcool pur în sânge şi a fost depistat pozitiv la cocaină.

Edilul acuzat că a umilit o elevă de 13 ani și-a luat brusc concediu şi nu mai este de găsit... Mario Iorgulescu, mesaj despre întoarcerea în România: „Nu am de ce să mă întorc la falsitate şi bătaie de joc”...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă Sambata, 18.05.2024, 15:30
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
x