Antena Căutare

Un elev din Vaslui s-a electrocutat la școală! Ce a făcut cu încărcătorul telefonului mobil, ca să își impresioneze colegii  

elev electrocUn elev în vârstă de 14 ani a fost electrocutat în curtea unei școli din localitatea Gârdești, județul Vaslui, la festivitatea de încheiere a anului școlar. Băiatul a fost transportat de urgență la spital. utat Vaslui

Un elev în vârstă de 14 ani a fost electrocutat în curtea unei școli din localitatea Gârdești, județul Vaslui, la festivitatea de încheiere a anului școlar. Băiatul a fost transportat de urgență la spital.

Elevul s-a electrocutat după ce ar fi vrut să își impresioneze colegii cu un gest teribilist. El a fost transportat de urgență la spital.

„Ambulanța Bârlad a fost solicitată la școala din Gârdești, pentru un băiat de 14 ani care s-a electrocutat în timpul festivității școlare”, a declarat Dan Ungureanu, purtător de cuvânt al Spitalului Județean Vaslui, pentru Antena 3.

„În timp ce era asistat de alte persoane, a introdus încărcătorul în priză, iar celălalt capăt în gură. În momentul respectiv, s-a electrocutat și și-a pierdut cunoștința. Când echipajul nostru a ajuns acolo, copilul era deja conștient”, a mai declarat purtătorul de cuvânt.

Potrivit aceleiași surse, elevul care s-a electrocutat a fost transportat la Spitalul din Bârlad. Băiatul are nevoie de o investigație suplimentară.

Poliţiştii şi conducerea şcolii au deschis anchete pentru a se stabili împrejurările în care s-a electrocutat elevul.

Cum să îți decorezi casa știi. Dar ai aflat și cum s-o izolezi?... Adevăratul motiv pentru care Radu Mazăre se însoară în penitenciar! Mama lui l-a dat de gol: ”Vrea să compenseze dăruire...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă Sambata, 18.05.2024, 15:30
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
x