- Luni, Marți și Miercuri de la 20:30, Nea Mărin se întoarce! Poftiți pe la noi: Poftiți în Dobrogea, pe Antena 1 și în AntenaPLAY
- Formula 1™ se vede în AntenaPLAY! Nu rata Marele Premiu din Imola pe 19 mai, de la 19:45 în AntenaPLAY!
Conform emaramureș.ro, tânărul a fost obligat să stea în podul locuinței pentru că familia acestuia se temea de coronavirus.
Băiatul care s-a întors acasă nu provenea, însă, dintr-o zonă a Italiei afectată de virusul COVID-19. Familia acestuia, însă, a preferat să-și ia măsuri de precauție, așa că i-a amenajat o locuință în pod, deși acesta nu prezenta simptome specifice bolii.
În seara zilei de sâmbătă, 7 martie, a consumat însă băuturi alcoolice în exces şi a recurs la un gest radical. Adolescentul ar fi scris unor prieteni pe Facebook că este decis să-şi pună capăt zilelor fiindcă nu mai suportă izolarea.
Prietenii au anunţat Poliţia care s-a deplasat la locuinţa indicată. Poliţiştii au solicitat la rândul lor un echipaj special de la Spitalul de Boli Infecţioase din Baia Mare. Consultul medical a arătat că tânărul nu prezintă simptome de gripă. În schimb, a fost consultat ulterior şi psihiatriac, iar medicii au decis să-l interneze la Psihiatrie, potrivit sursei citate.