Antena Căutare

Vâlcea: Soţ şi soţie reţinuţi, după ce l-au bătut pe bunicul femeii, iar bătrânul a murit în urma rănilor suferite

Doi soţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore de procurorii vâlceni, după ce l-au bătut pe bunicul femeii, în vârstă de 84 de ani, iar bătrânul a murit în urma rănilor suferite.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, procurorii au decis reţinerea lui Laurenţiu Cornăţanu şi a Adinei Maria Cornăţanu, pentru loviri sau vătămari cauzatoare de moarte. "Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că, în perioada 12-14 februarie, ambii inculpaţi au exercitat la locuinţa de domiciliu acte de agresiune fizică de o intensitate ridicată asupra victimei G.V., în vârstă de 84 de ani, bunicul inculpatei Cornăţanu Adina Maria, cu care aceştia convieţuiau, provocându-i victimei leziuni traumatice severe care i-au provocat în final decesul, survenit în data de 16 februarie, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea, unde victima se afla internată din data de 15 februarie”, se arată în comunicat. Investigaţiile au fost efectuate cu sprijinul ofiţerilor de poliţie din cadrul Poliţiei Râmnicu Vâlcea, Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Vâlcea şi Serviciul Operaţiuni Speciale Vâlcea. Cele două persoane vor fi prezentate marţi, Tribunalului Vâlcea, cu propunere de arestare preventivă.

Sursa : news.ro

Ministrul Educaţiei: În cursul unor vizite am constatat că primăriile au toaletele în interior, şcolile nu / Monica Anis... Galaţi: Bărbat reţinut după ce a fost prins conducând în timp ce avea o alcoolemie de 4,15 g/litru; el avea şi permisul ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x