Vremea face prăpăd în țară! Mașini distruse în Focșani, după ce mai mulţi copaci s-au prăbuşit din cauza vântului puternic

 

Forța naturii este nebănuită! Mai multe maşini au fost avariate în oraşul Focşani, miercuri seară, după ce opt copaci s-au prăbuşit din cauza vântului şi a zăpezii, fiind nevoie de intervenţia pompierilor.

Tot în Vrancea, peste 600 de locuitori din comuna Bârseşti au rămas fără energie electrică din cauza unei avarii apărute în reţeaua de electricitate, tot din cauza viscolului.

Vremea rea poate face victime. Miercuri, jandarmii au salvat două persoane găsite în zapadă, fiind vorba despre un tânar care se plimba dezbrăcat şi desculţ, deşi afară ningea, şi de un bătrân căzut în zăpadă, ambele persoane avand nevoie de îngrijiri medicale.

Unul dintre cazuri a avut loc zona Rucăreni din comuna Soveja, unde jandarmii au identificat un bătrân de 83 de ani care era întins pe jos în zăpadă. El era căzut de aproximativ o oră şi era sub influenţa băuturilor alcoolice. Jandarmii l-au dus pe bătran la autospecială pentru a se putea încălzi, în acelaşi timp fiind solicitată o ambulanţă SMURD, potrivit news.ro.

 Meteorologii au anunțat cod galben de precipitații și ninsori în toată țara până vineri.

Foto: news.ro

facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
PREMIUM

Mai multe