Antena Căutare

Vremea se va schimba radical în weekend! Înnourări, ploi și căderi de grindină

Vremea se va menţine caldă şi pe parcursul minivacanţei de Rusalii, temperaturile fiind mai ridicate decât cele specific acestei perioade. 

Vremea se va menţine caldă şi pe parcursul minivacanţei de Rusalii, temperaturile fiind mai ridicate decât cele specific acestei perioade.

În intervalul 2 - 5 iunie, și în București regimul termic va fi unul cald pentru această perioadă din an, dar este posibil să existe şi perioade cu înnorări temporare, poate chiar şi câteva averse scurte, cum s-ar zice în popor, ploi de vară.

Vineri, 2 iunie, vremea va fi în general frumoasă, cu cer variabil. De asemenea, vor fi și înnorări temporare în regiunile sud-vestice, sudice și la munte.

Temperaturile maxime se vot încadra, în orele amiezii, între 22 de grade pe Litoral și 31 de grade în partea de vest a țării.

„În weekend vremea se va menține caldă, cu valori de temperatură mult mai ridicate comparativ cu regimul climatologic specific acestei perioade din an, însă va fi, în general, instabilă în parte de sud-vest și de sud a țării, precum și în zona montană, unde temporar înnorările vor fi accentuate. În special după-amiaza și seara sunt așteptate averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Fusiform, va cădea grindină și se vor cumula cantități de apă importante. În restul teritoriului, însă, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene asociate instabilității atmosferice se vor semnala doar izolat și la cote mult mai reduse. Maximele se vor încadra, în general, între 22 și 30 de grade, iar cele minime între 7 și 18 grade”, a menționat meteorologul de serviciu al ANM.

Rusalii 2017. Ingeri, zmei şi joimăriţe sau 100 de lucruri mai puţin ştiute care se întâmplă la 50 de zile după Paşte... Atenție, șoferi! Trafic rutier îngreunat pe DN7, circulaţie feroviară blocată, din cauza unui tir răsturnat...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 7: Cremă Vichyssoise (supă cremă de praz și cartofi)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 7: Cremă Vichyssoise (supă cremă de praz și cartofi) Luni, 13.05.2024, 11:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
x