Luna aprilie a lui 1955. UEFA pune bazele primei competitii europene inter-cluburi. Mama Champions League-ului de-acum incepea atunci. La prima editie, Anglia a refuzat sa-si lase campioana in Europa. “Pentru binele tarii, boicotam competitia”, zicea Alan Hardaker, secretarul de-atunci al ligii engleze.
Chelsea a ramas acasa. Anul viitor, aceeasi poveste. Cu United in rol principal. Forul englez se opune, dar Matt Busby, managerul lui Manchester, trage sforile ca echipa sa onoreze competitia. Si se intampla. Anglia da prima trupa intr-o competitie europeana. Cu o echipa tanara, denumita “Busby Babes”, United ajunge pana in semifinale. N-au putut trece de Real Madrid, castigatoarea din acel an, dar le-au dat o palma oficialilor englezi.
Un an mai tarziu, acelasi scenariu. United castiga titlul in Anglia si merge in Europa, acolo unde trebuiau sa zboare, lucru riscant la acea vreme, la fiecare mijloc de saptamana. Au trecut de Shamrock Rovers si Dukla Praga, iar sortii le-au scos-o in cale pe Partizan. Ce ghinion! Dar nu fotbalistic, caci la acest capitol trupa tanara a lui Busby era de neoprit.
Primul meci s-a jucat in Anglia. Trecusera 21 de zile friguroase din 1958. Englezii castiga cu 2-1, dar meciul adevarat abia acum incepea. Zbor in mijlocul iernii pana in Iugoslavia. 3-3 in returul de pe 5 februarie, suficient pentru Manchester ca sa mearga mai departe. Dar pentru “Busby Babes” n-a existat “mai departe” de incercarea de decolare din Munchen. Da, Germania, acolo unde pilotii aterizasera pentru realimentare.
Primul test esueaza. Aparatul nu se ridica. La fel si la al doilea. Deja Duncan Edwards, liderul generatiei sale, trimitea telegrame: “Toate zborurilor anulate. Zburam maine. Duncan”. Numai ca Thain, capitanul, a vrut sa mai incerce o data. Ningea ca-n povesti la Munchen. Ca-n povestile triste. Aeronava n-a avut viteza suficienta pentru a decola, dar nici prea mica pentru a mai putea fi stapanita. A intrat in gardul de la capatul pistei, apoi a acrosat o casa din apropiere.
Pompieri. Salvari. Politie. Tipete si mult fum. Din cei 44 de pasageri, 20 au murit pe loc. Cautarile luasera sfarsit. Cine nu era la spital, nu rezistase. La cinci ore de la incetarea cautarilor, doi jurnalisti merg sa caute exclusivitatea langa mormanul de fiare si durere. Intre doua poze, ceva pare sa se miste. Era Kenny Morgans. 18 ani, cel mai tanar membru al echipei. Traia!
Paradoxal, n-avea rani serioase. S-a recuperat total, dar n-a mai jucat niciodata la nivelul pe care-l promitea inaintea acelui zbor. A mai stat inca trei ani la United, timp in care a jucat de 17 ori. Fara sa marcheze. A mers la Swansea, apoi la Newport Country. S-a retras la 28 de ani.
Alaturi de Morgans, au mai supravietuit zborului noua jucatori ai lui United, plus managerul Busby. La 73 de ani, Morgans a zburat pentru ultima data pe 18 noiembrie 2012. Departe de nume si de lumea noastra, aproape de “Busby Babes”-ul din ceruri. Din nou, alaturi de pustii minune ai acelei perioade.
De la catastrofa din 1958 mai traiesc doar trei jucatori ai "diavolilor": Bobby Charlton, Bill Foulkes si Harry Gregg, portarul care, cand toata lumea fugea, a intrat in avionul cuprins de flacari pentru a-i salva pe cei care s-au luat la harta cu destinul.
Djokovici si Kuerten au dat tenisul pe fotbal in Brazilia... Un barbat de 37 de ani sustine ca este fiul lui Mircea Lucescu. "Nu vreau banii lui, vreau adevarul!"...
