Antena Căutare

Știri despre Next Star

Află cele mai noi stiri din emisiunea Next Star, de la Antena 1, prezentata de Dan Negru!

Connect-R a descoperit cea mai profitabilă afacere

Connect-R a descoperit cea mai profitabilă afacere

Ajuns la sfârşitul celui de-al treilea sezon de “Next Star”, Connect-R mărturiseşte că încă nu se poate obişnui cu talentele impresionante pe care copiii le au: “Sunt atât de mici şi au voci atât de puternice şi prezenţe spectaculoase pe scenă, este impresionant ce se întâmplă în această emisiune”.

Marti, 06.05.2014, 22:07
Cea mai emoționantă farsă: A cântat fără să știe în fața tatălui său, deghizat în jurat internațional

Cea mai emoționantă farsă: A cântat fără să știe în fața tatălui său, deghizat în jurat internațional

Pe lângă emoțiile competiției, Ștefan a mai fost supus unei probe grele din punct de vedere emoțional. Tatăl lui a venit în platou deghizat într-un presupus jurat internațional.

Joi, 01.05.2014, 22:22
Cătălin Botezatu i-a făcut o surpriză de proporţii lui Yannis!

Cătălin Botezatu i-a făcut o surpriză de proporţii lui Yannis!

Îl admiră, îşi doreşte să fie elegant ca şi el, iar noi credem că îi reuşeşte. Yannis este mândru că a avut ocazia să îl cunoască pe Cătălin Botezatu.

Joi, 01.05.2014, 16:27
Aşa se face breakdance! Trupa "Clique" a încins scena "Next Star"

Aşa se face breakdance! Trupa "Clique" a încins scena "Next Star"

Atunci când există talent, nu mai încape îndoială că iese şi spectacol. Ne-au demonstrat-o copiii de la "Clique", care ne-au vrăjit cu mişcări ameţitoare şi o sincronizare perfectă.

Joi, 01.05.2014, 16:17
A reuşit! Yannis a câştigat ediţia a zecea a show-ului "Next Star"!

A reuşit! Yannis a câştigat ediţia a zecea a show-ului "Next Star"!

Ca de fiecare dată, lupta a fost strânsă, iar decizia a fost foarte dificilă. Talentul lui Yannis i-a dat gata pe juraţi şi i-a convins că el merită să fie învingător.

Joi, 01.05.2014, 15:51
Ce voce, ce talent! Ştefan Glăvănescu a cucerit până la lacrimi juraţii "Next Star"

Ce voce, ce talent! Ştefan Glăvănescu a cucerit până la lacrimi juraţii "Next Star"

Un băiat tare simpatic, celebra melodie ”Unchained Melody”, talent cu carul şi o voce impecabilă. Ce poate să iasă dacă le punem pe toate la un loc?

Joi, 01.05.2014, 15:36
Miruna Pînzaru, o minune de fată! Rihanna sigur o va aplauda

Miruna Pînzaru, o minune de fată! Rihanna sigur o va aplauda

E obişnuită cu scena şi cu lumina reflectoarelor, pentru că a cochetat cu modellingul şi a apărut chiar şi în reclame. Miruna este frumuşică foc, dar şi super talentată.

Joi, 01.05.2014, 15:20
Muntenia e mândră de ea! Andrada Cîrciumaru cântă din suflet

Muntenia e mândră de ea! Andrada Cîrciumaru cântă din suflet

Cu o voce încântătoare, Andrada Cîrciumaru a strălucit pe scena "Next Star", unde a interpretat o melodie populară, spre încântarea Mariei Cârneci.

Joi, 01.05.2014, 15:08
Ca el, mai rar! Yannis l-a pus la punct pe Răzvan de la "Neatza"!

Ca el, mai rar! Yannis l-a pus la punct pe Răzvan de la "Neatza"!

Lui Yannis îi place la nebunie să defileze, să fie în centrul atenţiei şi să fie aplaudat de toată lumea. Vrea să se îmbrace ca "un bărbăţel elegant" şi chiar îi iese de minune!

Joi, 01.05.2014, 14:32
A adus tot publicul pe scenă! Mara Tancu şi-a îndeplinit un vis la "Next Star"

A adus tot publicul pe scenă! Mara Tancu şi-a îndeplinit un vis la "Next Star"

Ei nu îi plac aşa de mult păpuşile şi rochiţele, ci e pasionată de street dance şi breakdance şi, mai mult, merge cu ATV-ul de la patru ani.

Joi, 01.05.2014, 14:04
Nu numai el face farse! Trupa "The Clique" l-a făcut praf pe Dan Negru!

Nu numai el face farse! Trupa "The Clique" l-a făcut praf pe Dan Negru!

Sunt simpatici, energici şi puşi pe şotii. Componenţii trupei "The Clique", din Bucureşti, au făcut un super show pe scena "Next Star".

Joi, 01.05.2014, 13:51
Georgiana Costache, la răscruce de carieră! Juraţii "Next Star" i-au dat cel mai bun sfat

Georgiana Costache, la răscruce de carieră! Juraţii "Next Star" i-au dat cel mai bun sfat

La doar 11 ani şi cu zeci de premii câştigate la concursuri, Georgiana Costache are o mare dilemă. Nu ştie către ce să se îndrepte: muzica clasică sau cea pop.

Joi, 01.05.2014, 13:26
Dan Negru reuneşte famiile copiilor „Next Star”

Dan Negru reuneşte famiile copiilor „Next Star”

Super show-ul „Next Star” aduce pe scenă cei mai talentaţi prichindei, dar şi cele mai emoţionante poveşti ale copiilor veniţi să demonstreze că ei merită să prindă unul dintre ultimele bilete rămase la marea finală.

Joi, 01.05.2014, 10:44
Juraţii „Next Star” croiesc destinul unei concurente

Juraţii „Next Star” croiesc destinul unei concurente

Dan Negru împreună cu juriul „Next Star” au încurajat întotdeauna talentul şi pasiunile copiilor veniţi la super show-ul cu prichindei, astfel că, în ediţia de joi, de la 20:30, la Antena 1, juriul a luat atitudine atunci când o concurentă a mărturisit că se va lăsa de muzica pop pentru a-şi îndrepta atenţia către cea clasică.

Miercuri, 30.04.2014, 12:14
Ne ţine în suspans! Lora a terminat filmările pentru cel mai nou clip!

Ne ţine în suspans! Lora a terminat filmările pentru cel mai nou clip!

Frumoasa jurată de la "Next Star" a muncit de zor zilele acestea şi a pregătit un videoclip nou, aşteptat cu sufletul la gură de către fani.

Marti, 29.04.2014, 14:52
Maria Cârneci la „Next Star”: „Dane, te-au făcut zdrenţe”

Maria Cârneci la „Next Star”: „Dane, te-au făcut zdrenţe”

De-a lungul emisiunilor pe care Dan Negru le-a realizat şi moderat, multe personalităţi au fost vedetele celor mai neplăcute farse şi incomode întrebări. Se pare că la „Next Star” copiii au plătit poliţele rămase, în ediţia de joi, de la 20:30, la Antena 1.

Marti, 29.04.2014, 12:28
Connect-R desena graffiti pe blocuri în adolescenţă

Connect-R desena graffiti pe blocuri în adolescenţă

Au mai rămas ultimele bilete pentru finala super show-ului „Next Star”, iar copiii pare că sunt din ce în ce mai talentaţi, făcând, astfel, misiunea celor cinci juraţi tot mai grea. Copii cu voci de aur, actori excepţionali sau dansatori profesionişti, sunt copiii excepţionali ai românilor care vor umple seara de joi, de la 20:30, la Antena 1.

Luni, 28.04.2014, 15:27
Punct ochit, punct lovit! Arisxandra Libantino a câștigat cea de-a noua ediție a emisiunii "Next Star"

Punct ochit, punct lovit! Arisxandra Libantino a câștigat cea de-a noua ediție a emisiunii "Next Star"

După o seară de excepție și o competiție foarte strânsă, în care copiii s-au "bătut" în... talent, cel mai bun a ieșit învingător.

Joi, 24.04.2014, 22:50
Ce voce puternică! Arisxandra Libantino a impresionat cu talentul său

Ce voce puternică! Arisxandra Libantino a impresionat cu talentul său

Chiar dacă are doar 12 ani și pare timidă, englezoaica Arisxandra Libantino a dominat scena, iar toată lumea a rămas cu ochii ațintiți asupra ei.

Joi, 24.04.2014, 22:34
Din Anglia, direct pe scena "Next Star"! Arisxandra Libantino a cucerit o lume întreagă

Din Anglia, direct pe scena "Next Star"! Arisxandra Libantino a cucerit o lume întreagă

Competiție la cel mai înalt nivel! Show-ul "Next Star" nu are granițe, nu ține cont de etnie, rasă sau limbă și adună talentele de pretutindeni. Arisxandra Libantino este exemplul cel mai potrivit.

Joi, 24.04.2014, 22:32
Muzică pentru suflet! Larisa Carlugia, o mândruță din Gorj

Muzică pentru suflet! Larisa Carlugia, o mândruță din Gorj

Iubitorii de folclor sunt în extaz! Îmbrăcată în port popular, Larisa a cântat din tot sufletul și a transmis emoții greu de descris în cuvinte...

Joi, 24.04.2014, 22:13
Mică, mică, dar știe ce vrea! Larisa Carlugia are o listă cu 60 de dorințe

Mică, mică, dar știe ce vrea! Larisa Carlugia are o listă cu 60 de dorințe

Inspirată de un film, Larisa și-a creat o listă cu cele mai mari dorințe pe care trebuie musai să le îndeplinească pe parcursul vieții. Printre altele, visează să devină cântăreață de muzică populară, să locuiască într-un castel și să aibă o fântână de ciocolată.

Joi, 24.04.2014, 22:11
Talent cu carul și umor cât cuprinde! Anda Hristea, show pe scena "Next Star"!

Talent cu carul și umor cât cuprinde! Anda Hristea, show pe scena "Next Star"!

O bucățică din viața oricărui adolescent din zilele noastre a fost descrisă perfect de Anda, cu toate șiretlicurile și problemele vârstei.

Joi, 24.04.2014, 21:52
Anda Hristea, o fetiță norocoasă! Are ca animal de companie un... cal!

Anda Hristea, o fetiță norocoasă! Are ca animal de companie un... cal!

A început cu înotul și tenisul, apoi a urmat dragostea pentru pictură, iar în prezent ia lecții de pian și chitară. Ca și cum nu era suficient, Anda Hristea mai are o pasiune, pe care o practică în timpul liber: echitația.

Joi, 24.04.2014, 21:51
Lorina Laslău, în "pielea" celebrei Emeli Sande!

Lorina Laslău, în "pielea" celebrei Emeli Sande!

"Read all about it", super piesa care a cucerit lumea întreagă, i se potrivește ca o mânușă Lorinei. A cântat-o într-un mare fel, iar efectul "pielii de găină" este garantat.

Joi, 24.04.2014, 21:30
Nimeni nu-i ghicește vârsta! Lorina Laslău, o domnișoară sensibilă și talentată

Nimeni nu-i ghicește vârsta! Lorina Laslău, o domnișoară sensibilă și talentată

Lorina e o adolescentă frumușică foc, talentată și norocoasă, mai ales că are o familie fericită, ce o susține în tot ceea ce face.

Joi, 24.04.2014, 21:28
Cea mai dulce interpretare posibilă! Giulia Haidău - ”Big Big World”

Cea mai dulce interpretare posibilă! Giulia Haidău - ”Big Big World”

E clar! Până și cel mai morocănos om de pe planetă s-ar topi dacă ar auzi vocea micuței Giulia Haidău.

Joi, 24.04.2014, 21:16
Giulia Haidău, prințesa care l-a pus în genunchi pe Dan Negru

Giulia Haidău, prințesa care l-a pus în genunchi pe Dan Negru

"Când o să fiu mare, o să devin o prințesă și o artistă!" Așa se descrie Giulia Haidău, o fetiță de doar trei anișori, din Iași.

Joi, 24.04.2014, 21:15
Lora, în lacrimi! Andrea Tomulescu, o minune de copil

Lora, în lacrimi! Andrea Tomulescu, o minune de copil

O chitară, o vioară și un glas de înger. De atât e nevoie pentru un moment impresionant. Andrea Tomulescu a reușit, în doar câteva secunde, să emoționeze întreaga sală.

Joi, 24.04.2014, 21:01
Michael Jackson în miniatură! Adam Chițu i-a lăsat mască pe jurații Next Star!

Michael Jackson în miniatură! Adam Chițu i-a lăsat mască pe jurații Next Star!

Precizie, siguranță, ritm și mult talent, pe scurt: Adam Chițu. Băiatul a făcut un show de senzație pe una dintre cele mai iubite piese ale legendarului Michael Jackson.

Joi, 24.04.2014, 21:01
Cel mai mare vis al său e să fie mami lângă el! Adam Chițu, băiatul cu o mulțime de pasiuni

Cel mai mare vis al său e să fie mami lângă el! Adam Chițu, băiatul cu o mulțime de pasiuni

Adam este un băiețel de opt ani, foarte talentat și activ, cu o poveste emoționantă în spate. Mămica lui este mai tot timpul plecată în Grecia, unde muncește pentru a-i asigura fiului său un viitor.

Joi, 24.04.2014, 21:00
Next Star i-a îndeplinit visul! Andrea Tomulescu a ajuns vedetă la radio

Next Star i-a îndeplinit visul! Andrea Tomulescu a ajuns vedetă la radio

Pe lângă faptul că are o voce minunată, Andrea își așterne sentimentele și pe hârtie și compune multe piese, pe care își dorește să le audă la radio.

Joi, 24.04.2014, 20:49
Juraţii Next Star au căzut din picioare pe platourile de filmare!

Juraţii Next Star au căzut din picioare pe platourile de filmare!

Dacă e joi, e seara marelui spectacol făcut de micile talente de la Next Star. Cu fiecare ediţie, misiunea celor cinci juraţi - Lora, Pepe, Connect-R, Maria Cârneci şi Vasile Muraru e din ce în ce mai dificilă, iar surprizele de care au parte în fiecare zi, pe platourile de filmare, sunt din ce în ce mai mari.

Joi, 24.04.2014, 12:03
Jurata Next Star, Lora, ia în calcul varianta adopţiei „Nu-mi doresc un copil, îmi doresc toţi copiii!”

Jurata Next Star, Lora, ia în calcul varianta adopţiei „Nu-mi doresc un copil, îmi doresc toţi copiii!”

Face parte din juriul unei emisiuni de succes, Next Star, are o carieră de invidiat şi un soţ extraordinar, care o iubeşte şi o apreciază foarte mult. Frumoasa Lora îşi doreşte însă foarte mult un copil, iar pentru asta ia în calcul şi varianta adopţiei.

Miercuri, 23.04.2014, 17:40
Fani din întreaga lume, adunați-vă! Lora are nevoie de ajutorul vostru!

Fani din întreaga lume, adunați-vă! Lora are nevoie de ajutorul vostru!

Frumoasa jurată de la "Next Star" muncește de zor, iar pregătirile pentru o nouă surpriză muzicală au intrat pe ultima sută de metri.

Miercuri, 23.04.2014, 14:38
Omar, trist și îngândurat! Ce l-a supărat pe puștiul fenomen?

Omar, trist și îngândurat! Ce l-a supărat pe puștiul fenomen?

L-am văzut mereu cu zâmbetul pe buze, plin de energie și pus pe glume, dar ceva tot l-a întristat. Vacanța de Paște s-a încheiat, iar copiii s-au întors la școală.

Miercuri, 23.04.2014, 14:23
Pepe, dispus să facă un credit pentru a o ajuta pe Lora să-şi deschidă o cafenea

Pepe, dispus să facă un credit pentru a o ajuta pe Lora să-şi deschidă o cafenea

Fac parte din juriul celui mai îndrăgit show al serilor de joi, Next Star, iar în viaţa de zi cu zi sunt foarte buni prieteni, ba chiar şi rude, Pepe urmând să îl cunune religios în această vară pe Connect-R. Tocmai această prietenie le permite să şi glumească, mai ales că petrec foarte mult timp împreună pe platourile de filmare.

Marti, 22.04.2014, 17:18
Micuța Alla Pugaciova de România cucerește publicul din Moscova

Micuța Alla Pugaciova de România cucerește publicul din Moscova

Oana Tabultoc, micuța cu sânge de rusoaică, a impresionat juriul cu vocea ei. Are doar 13 ani și este din Botoșani, dar a fost fost protagonista unui moment deosebit

Marti, 22.04.2014, 11:16
Ghici, ghicitoare! Ce vedetă a avut curajul să apară AŞA?

Ghici, ghicitoare! Ce vedetă a avut curajul să apară AŞA?

E frumoasă, super talentată şi i-ai fredonat de multe ori cântecele. O vezi în fiecare joi seara, la Antena 1, unde jurizează cei mai talentaţi copii din România. Ai ghicit?

Vineri, 18.04.2014, 17:35
Naţionala de Hochei a României, cadoul pentru micuţa patinatoare!

Naţionala de Hochei a României, cadoul pentru micuţa patinatoare!

Are talent cu carul, dar nu şi posibilităţi financiare care să-i susţină performanţele în sport. Pentru că n-are bani să-şi cumpere unele noi, Andreea îşi pune vată în vârful patinelor prea mari pe care le are acasă.

Joi, 17.04.2014, 18:14
Câştigătoarea de la "Next Star", ediţia specială de Paşte: Ellleennnaa Haassnnaaa!

Câştigătoarea de la "Next Star", ediţia specială de Paşte: Ellleennnaa Haassnnaaa!

Fără niciun dubiu, toate momentele din ediţia de Paşte au fost fabuloase, iar copiii au oferit adevărate exemple de bunătate şi talent. Dar ca în orice competiţie, unul singur este câştigător.

Joi, 17.04.2014, 17:51
Vrei să vezi cum se "rup" tobele? Flavius Hosu, un exemplu de talent pur

Vrei să vezi cum se "rup" tobele? Flavius Hosu, un exemplu de talent pur

Se mişcă atât de repede, că nici nu apuci să-l urmăreşti. Flavius parcă s-a născut cu tobele în braţe şi, după o astfel de reprezentaţie, nu ai cum să nu rămâi cu gura căscată.

Joi, 17.04.2014, 17:42
Toate talentele "Next Star" să urce pe scenă! "All Kids" sunt Happy

Toate talentele "Next Star" să urce pe scenă! "All Kids" sunt Happy

Ce poate ieşi atunci când toţi copiii talentaţi de la "Next Star" se adună pe scenă? Evident: SHOW! Iar cea mai bună piesă care să ţină piept energiei lor este "Happy"!

Joi, 17.04.2014, 17:34
Andreea, micuţa patinatoare, este eroina Ştefaniei!

Andreea, micuţa patinatoare, este eroina Ştefaniei!

Performanţă, nu glumă! În doar patru ani, Andreea a reuşit să adune peste 17 premii şi trofee la patinajul artistic.

Joi, 17.04.2014, 17:24
Îţi vine să le mănânci, nu alta! Asta e cea mai tare variantă a trupei ASIA!

Îţi vine să le mănânci, nu alta! Asta e cea mai tare variantă a trupei ASIA!

Nu-i aşa că ţi-e dor de vremurile în care fredonai versurile melodiei "Dă-mi nopţile înapoi"? Ştefania, Amedeia, Anisia şi Teodora au pregătit un moment pliiiinn de culoare. Ai grijă: urmează un val de drăgălăşenie!

Joi, 17.04.2014, 17:09
Muzica populară e la putere! Show pe scena "Next Star"!

Muzica populară e la putere! Show pe scena "Next Star"!

Toate zonele ţării s-au reunit, prin muzică, în ediţia specială de Paşte a show-ului de talente. Cornelia, Ingrid, Daniela, Dinu Iancu Sălăjanu şi Daniela Condurache ne-au "gâdilat" urechile cu ritmuri populare româneşti.

Joi, 17.04.2014, 16:53
Connect-R, mesaj emoţionant către români

Connect-R, mesaj emoţionant către români

Seara de joi va fi seara mare în care vedetele „Next Star” vor lupta pentru nişte eroi cu nevoi speciale care au nevoie de ajutorul românilor. Copiii mai puţini norocoşi vor fi sprijiniţi atât de Dan Negru şi prietenii săi, cât şi de membrii juriului care le-au pregătit copiilor mari surprize.

Joi, 17.04.2014, 15:25
Viaţa e nedreaptă! La doar şapte ani, Alex e nevoit să treacă prin chinuri groaznice

Viaţa e nedreaptă! La doar şapte ani, Alex e nevoit să treacă prin chinuri groaznice

Cu greu îţi poţi stăpâni lacrimile când auzi povestea sa... Alex, un băieţel de şapte ani, suferă de o boală cruntă ce-l ţine aproape tot timpul într-un scaun cu rotile.

Joi, 17.04.2014, 15:20
Laurenţiu Reghecampf şi Marian Vanghelie, susţinătorii lui Alex!

Laurenţiu Reghecampf şi Marian Vanghelie, susţinătorii lui Alex!

Deşi nu poate alerga şi nu se poate bucura de lucrurile pe care alţi copii le consideră fireşti, Alex e pasionat de fotbal şi are chiar şi o echipă preferată: Steaua.

Joi, 17.04.2014, 15:16
Elena Hasna, pe urmele artistei Indila!  "Derniere Danse", floare la ureche!

Elena Hasna, pe urmele artistei Indila! "Derniere Danse", floare la ureche!

Piesa momentului, "Derniere Danse", nu putea fi trecută cu vederea de simpatica Elena Hasna. Fără pic de emoţii şi cu zâmbetul pe buze, puştoaica a demonstrat, încă o dată, ce poate face cu vocea sa.

Joi, 17.04.2014, 15:00
x