Antena Căutare

Juraţii de la Next Star, aşa cum nu ţi i-ai fi închipuit vreodată! Uite ce făceau când aveau 5 ani

Sunt unii dintre cei mai în vogă artişti ai momentului, au foarte multe concerte şi fac parte din juriile unor emisiuni de succes, însă puţini ştiu cum şi-au început carierele.

Sunt unii dintre cei mai în vogă artişti ai momentului, au foarte multe concerte şi fac parte din juriile unor emisiuni de succes, însă puţini ştiu cum şi-au început carierele.

Impresionaţi de o micuţă concurentă ce şi-a făcut apariţia pe scena Next Star, în ediţia difuzată joia aceasta, de la 20:30, la Antena 1, ce cântă la doar 5 ani şi în engleză şi în franceză, juraţii au început şi ei să povestească ce făceau atunci când erau de vârsta micuţei Maria.

Astfel, Pepe a spus râzând: “Eu mă uitam la San Remo, mă îmbrăcam în costumul lui frate-miu, îmi puneam eşarfa şi cântam <<Lasciate mi cantare>>, Lora a completat “eu cântam << Are mama o fetiţă…>>, iar Connect-R şi-a amintit amuzat că el cânta la o paletă de tenis.

Tot Lora a mai spus că primul pick-up l-a cumpărat mama ei, imediat după Revoluţie, atunci având ocazia să asculte pentru prima oară Tina Turner sau Patricia Kaas. Ce alte dezvăluiri au mai făcut juraţii Next Star, rămâne de văzut joia aceasta, de la 20:30, la Antena 1.

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 7: Cremă Vichyssoise (supă cremă de praz și cartofi)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 7: Cremă Vichyssoise (supă cremă de praz și cartofi) Luni, 13.05.2024, 11:00
Citește și
x