Antena Căutare

Juratul de la “Next Star”, Vasile Muraru, s-a născut mort

Actorul Vasile Muraru, pe care telespectatorii Antenei 1 îl vor revedea, duminică, 15 martie, în juriul noului sezon „Next Star”, alături de colegii săi, Lora, Maria Cârneci, Pepe și Connect-R, spune că s-a născut mort și că l-a salvat numai priceperea medicului care a asistat-o pe mama sa la naștere.

“M-am născut în Piatra-Neamţ, mort, dar am înviat datorită doctoriţei şi am avut parte de o copilărie fantastică în satul Doina din judeţul Neamţ. Spun mort, pentru că eram vânăt și nu respiram. Doctorița a început să-mi dea palme, să mă maseze cu spirt… până am început să dau un semn de viață. Mama a născut prin cezariană. Avea 19 ani atunci, ca și tata. M-au făcut de foarte tineri”, ne-a povestit cunoscutul actor.

Despre cel de-al cincilea sezon al talent show-ului “Next Star”, Vasile Muraru spune că va fi unul spectaculos. “E minunat să lucrezi cu copiii, să-ţi păstrezi inocența copilăriei şi cel mai mare dar e să le poţi admira, ca membru al juriului, evoluţiile de-a dreptul spectaculoase”, mai spune acesta.

Cine sunt cei șapte copii talentați care vor intra în competiție în prima ediție, telespectatorii Antenei 1 vor afla duminică, 15 martie, de la ora 20.30, numai la “Next Star”.

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă Sambata, 18.05.2024, 15:30
Citește și
x