Antena Căutare

Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 1 septembrie 2026. Georgiana Lobonț, „prizoniera” lui Nea Mărin. Ce farsă i-a făcut

Georgiana Lobonț a fost victima unei farse puse la cale de Nea Mărin la „Poftiți pe la noi”. Artista a fost închisă într-un recipient.

Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 1 septembrie 2026. Georgiana Lobonț, „prizoniera” lui Nea Mărin. Ce farsă i-a făcut | Antena 1

Georgiana Lobonț a avut parte de un moment neașteptat în cadrul emisiunii „Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere”. Artista s-a trezit în mijlocul unei farse puse la cale de Nea Mărin, care nu a ratat ocazia de a-i da o sarcină mai puțin obișnuită.

Georgiana Lobonț, închisă într-un recipient la „Poftiți pe la noi”

În timpul activităților de la fermă, Georgiana Lobonț a fost pusă la treabă și a trebuit să se implice în mai multe activități. La un moment dat, artista a intrat într-un recipient în care se pregătea berea, pentru a-l curăța. Ceea ce nu știa însă era că Nea Mărin avea să transforme rapid sarcina într-o adevărată farsă.

Profitând de momentul de neatenție al artistei, Nea Mărin a închis capacul recipientului, lăsând-o pentru câteva clipe în interior.

Articolul continuă după reclamă

Citește și: Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 31 august 2026. Răzbunarea lui Liviu. Ce farsă le-a făcut căpitanilor din echipa galbenă

„Dă-i, dă-i așa, dă-i cu peria”, i-a spus Nea Mărin, în timp ce Georgiana încerca să își ducă la bun sfârșit sarcina.

Momentul a fost unul savuros pentru cei prezenți, însă Nea Mărin a explicat ulterior că nu a intenționat să o țină pe artistă închisă pentru mult timp, mai ales că în interiorul recipientului nu era suficient aer.

„Eu n-am avut de lucru și i-am pus capacele acolo. Numai că acolo nu era aer. Dacă o lăsam închisă mult, îi făceam rău”, a declarat Nea Mărin.

Georgiana Lobonț, pusă serios la treabă

Artista a privit întreaga situație cu umor și a explicat că a intrat în recipient pentru a-și face treaba cât mai bine. Georgiana Lobonț a mărturisit că a vrut să demonstreze că artiștii sunt pregătiți să muncească și să se implice în activitățile pe care le primesc.

„Am intrat, am curățat frumos, mi-a dat și o perie. Am curățat, ca oamenii să vadă că noi, artiștii, știm și să muncim”, a declarat Georgiana Lobonț.

Așadar, ceea ce trebuia să fie o simplă sarcină de curățenie s-a transformat într-unul dintre momentele amuzante ale ediției. Georgiana Lobonț a trecut cu bine peste provocare, iar Nea Mărin a demonstrat încă o dată că este mereu pregătit să le pună vedetelor piedici și să le testeze simțul umorului.

Rikito, pus în mare dificultate la Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere! Ce a pățit când a trebuit să mulgă o măgăriț... Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 2 septembrie 2026. Ce echipă a câștigat ultimul joc din această competiție...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 2 septembrie 2026. Final de sezon! Ce i-a transmis Liviu lui Nea Mărin
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 2 septembrie 2026. Final de sezon! Ce i-a transmis Liviu lui Nea Mărin
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 2 septembrie 2026. Concurenții au avut parte de o experiență inedită cu mocănița
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 2 septembrie 2026. Concurenții au avut parte de o experiență inedită...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x