Cum să mori de ziua ta? Faimoșii ce au decedat FIX atunci când au venit pe lume: Shakespeare, Rafael, Ingrid Bergman

 
+3 click pentru
galerie

Dacă vei ” scormoni” prin biografia unor oameni celebri - muzicieni, politicieni, scriitori, actori - vei fi surprins să constați că mulți dintre ei au murit FIX în ziua în care au venit pe lume. De unii am auzit cu toții - Shakespeare, Rafael ori Ingrid Bergman. Specialiștii consideră că ”trendul” nu este unul accidental, putându-se vorbi despre un ”efact al zilei de naștere”. Studii efectuate în SUA, Anglia, Elveția și Japonia au arătat că rata mortalității crește în preajma zilelor de naștere, în ceea ce este considerată drept o ”statistică anormală”

RAFAEL (6 aprilie 1520, 37 de ani)

Alături de Michelangelo ori Leonardo Da Vinci, Rafael este considerat unul dintre cei mai mari artiști ai Renașterii. Cauza morții sale nu este cunoscută pe deplin. Se spune că la Roma a legat o frumoasă și strânsă prietenie cu Margarita Luti, fiica unui brutar, cea care avea să-i devină model pentru câteva tablouri. Margarita e poreclită ”Făinăreasa”, iar relația lor se conturează treptat. Domnișoara devine chiar subiectul unui faimos tablou, ”La Fornarina”.

Conform biografilor, Rafael și ”Făinăreasa” se iubesc cu foc, într-o noapte de martie 1520. Atât de tare, încât artistul cade grav bolnav. Vasari spune că ”se făcuse alb la față”. Avea să agonizeze 15 zile, cu febră mare. Felcerii chemați la căpătâiul său nu află nimic, Rafael nu vrea să vorbească. Logic, primește medicamentația proastă, medicii neștiind ce au de tratat. Simte că sfârșitul e aproape, își dictează testamentul. Tot logic, lasă o parte din avere ”Făinăresei”...

Moare pe 6 aprilie 1520, în Vinerea Mare, la 37 de ani. Deși datele nu-s exacte, este acceptat faptul că s-a născut și a părăsit această lume în aceeași zi. Este coborât la cele sfinte în Panteonul Roman, într-un sarcofag de marmură. Pe el doarme epitaful lui Pietro Bembo: ”Aici zace Rafel, de care natura se temea atunci când era în viață iar când el a murit, a vrut să moară și ea!”

SIDNEY BECHET (14 mai 1959 - 62 de ani)

Sidney Becket este considerat de mulți drept unul dintre cei mai mari saxofoniști de jazz din istorie, omul care a făcut duete remarcabile cu Louis Armstrong, faimos pentru că improviza pe loc. A avut un temperament violent, deseori izbucnea în reprize ciudate în mijlocul asistenței. Spre finalul vieții a considerat că americanii nu-l mai înțeleg, s-a mutat în Franța, unde a decedat, pe 14 mai, ziua de naștere în 1959, la 62 de ani. Cancer de ficat. Este înmormântat la Paris.

INGRID BERGMAN (29 august 1982 - 67 de ani)

Faimoasa actriță de la Hollywood, de origine suedeză, Ingrid Bergman, a adunat trei premii Oscar, două Emmy și patru Globuri de Aur, rămânând celebră pentru prestația din capodopera ”Casablanca”, unde-i dă replica inegalabilului Humphery Bogart. După o lungă bătălie cu cancerul de sân, Bergman a decedat pe 29 august 1982, chiar de ziua sa, la Londra. A fost incinerată în crematoriul cimitirului Kensal, unde, peste ani, avea să fie adus și Freddie Mercury. Cenușa îi era risipită în Suedia natală. 

GABBY HARTNETT (20 decembrie 1972 - 72 de ani)

Charles Leo ”Gabby” Hartnett a fost unul dintre cei mai mari jucători de baseball din istorie, considerat a fi un ”prinzător” de excepție. Marea majoritate a carierei sale a petrecut-o la Chicago Cubs, devenind primul mare ”prinzător” din istoria Major League care a realizat mai mult de 20 de ”home runs” într-un singur sezon. S-a stins când ai săi se pregăteau să-l celebreze, pe final de 1972.

WILLIAM SHAKESPEARE (23 aprilie 1616 - 52 de ani)

Cel mai mare poet al Angliei și una dintre cele mai luminate minți ale omenirii din toate timpurile, William Shakespeare, se stinge în 1616, în aceeași zi cu un al titan al literaturii universale, Miguel de Cervantes. Cronicarii notează că Shakespeare lucrează până cu 20 de zile înaintea decesului, aflându-se în ”bune condițiuni fizice”. Apoi se zvonește despre o băută cruntă și o stare de febră, dar cine suntem noi să judecăm Everestul? Decedează la doar 52 de ani, fiind înmormântat două zile mai târziu.

facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
PREMIUM

Mai multe 

HOROSCOP

mai multe 

Berbec

Taur

Gemeni

Rac

Leu

Fecioara

Balanta

Scorpion

Sagetator

Capricorn

Varsator

Pesti