Regele Mihai, de la copilul cu coroană la tânărul pasionat de motoare! A condus pentru prima oară la șase ani!

 
+5 click pentru
galerie

Despre scurta-i domnie și despre viața din exil se cunosc multe lucruri, dar puțini sunt cei care știu ce copilărie a avut Regele Mihai.

S-a născut pe 25 octombrie 1921, având doar șapte luni și 15 zile.

Când el a apărut pe lume, în București au răsunat 101 salve de tun, chiar a doua zi dimineață la ora 08:00.

Se spune că era un copil frumos. Chiar Regina Maria nota în scrierile sale că „este extrem de sociabil cu străinii și absolut fermecător cu cei cu care este obișnuit”. Tot ea este cea care ar fi spus că, deși avea doi ani, Mihai încă nu vorbea și nici nu mergea în picioare.

Era genul de copil cuminte, care nu avea manifestări expansive. Era o fire introvertită și tăcută, mai degrabă serioasă decât veselă.

Când a fost anunțat că va urca pe tron, Mihai a avut un singur gând: să fie bun ca rege, dar să i se permită în continuare să se joace.

Înscăunarea unui copil de cinci ani, în pantaloni scurți: "Mi s-a schimbat numele? De ce îmi spui Majestate?”. Cum a fost văzut cel mai important eveniment din viața Regelui Mihai de presa străină

Se dădea cu trotineta, călărea în munți, înota, trăgea cu pușca, juca șah și, în general, adora să facă mereu mișcare.

Când s-a făcut mai mare puțin, Regele și-a descoperit pasiunea pentru științele tehnice și mai ales pentru motoare. Automobilele au rămas, de-a lungul vieții, marea sa iubire.

Avea doar șase ani atunci când a condus pentru prima oară.

Apoi, documetele oficiale au consemnat 38 de automobile, multe dintre ele adevărate obiecte de arte pe patru roți.

A fost un colecționar frenetic, mai ales atunci când resursele financiare i-au permis. Pe lângă asta, pasiunea pentru pilotaj l-a făcut pe Regele Mihai să se angajeze în domeniul aviatic în perioada sa de exil.

Căsătoriți 68 de ani. Ea s-a dus prima! Iubirea Anei l-a făcut uman pe Regele Mihai: ”l-am învăţat cum se trăieşte simplu, nu într-un palat. Cu mine a aflat că se stă la coadă la magazin”

facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
PREMIUM

Mai multe 

HOROSCOP

mai multe 

Berbec

Taur

Gemeni

Rac

Leu

Fecioara

Balanta

Scorpion

Sagetator

Capricorn

Varsator

Pesti